Advertisements

Burghezii gentilomi din Kolozsvár

Într-o seară cu multe evenimente, clujenii care n-au rămas să urmărească la TV meciul naționalei cu Lituania s-au împărțit între Întâlnirile Internaționale organizate de Teatrul Național „Lucian Blaga” și spectacolul de stand-up comedy de la Sala Sporturilor. Asta după o zi în care lui Mircea Cărtărescu i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea UBB!

Ce să mai spunem decât că mâine începe Comedy Cluj #9, vine și naționala de tineret să joace cu Țara Galilor în Gruia și „Întâlnirile…” teatrale continuă cu Miracolul de la Cluj. Pe scena Teatrului Maghiar de Stat s-a jucat azi spectacolul Úrhatnám polgár / „Burghezul gentilom” în regia lui Mihai Măniuțiu, un entertainment de mare calitate.

urhatnam-polgarAu impresionat ca de fiecare dată coregrafia Andreei Gavriliu și muzica lui Mihai Dobre, chiar dacă unele sunete și mișcări aminteau de „Undeva la Palilula” – de vină fiind probabil și prezența pe scenă a lui Áron Dimény. În rest, actorii de la maghiar în mare formă, cu Bács Miklós, Éva Imre, Csilla Albert, Gábor Viola și Ferenc Sinkó în roluri de excepție.

g1Dacă vreți să priviți puțin în oglinda high-life-ului și de ce nu, să râdeți de propriile iluzii, recomand acest spectacol mai ales celor aflați în ascensiune pe scara socială. Câte ceva și despre tema ÎIC din acest an, Viziuni: propune iubitorilor de teatru o vedere panoramică asupra spiritualității românești printr-o selecție de adaptări și dramatizări ale operelor scriitorilor noștri reprezentativi.

Accentul cade pe punerea în scenă a unor viziuni noi, originale ale unor teme majore precum drama artistului și mitul sacrificiului întemeietor (Meșterul Manole după Lucian Blaga, în regia lui Andrei Măjeri), rafinamentul și decadența societății românești de la începutul secolului XX (Craii de Curtea-Veche după Mateiu Caragiale, în regia lui Răzvan Mureșan), ori destinul unui popor devenit națiune – Țiganiada după Ion-Budai Deleanu, în regia lui Alexandru Dabija.

Advertisements

Lasă un răspuns