Advertisements

Îndrăznește

Din weekend vremea se încălzește și se deschide sezonul la proteste, așa că se pare că o să umblăm mai mult pe jos. Anunțul cu accizele a fost doar primul semnal de alarmă al verii / începutului de toamnă, urmat de cel legată de pilonul II de pensii. Dar gafa decisivă și care va cauza cel mai mare protest ce va avea loc vineri la Cluj, cel organizat de activiștii care vor încălzi locul pentru ieșirea în stradă a unei masei critice până duminică, sunt declarațiile premierului Tudose despre Roșia Montană:

Vom încerca să retragem, să scriem că nu ne mai menţinem punctul de vedere, punându-ne într-o situaţie absolut ciudată faţă de organele internaţionale de profil. Dacă lucrurile rămân definitive, s-a închis. Acolo sunt zăcămintele noastre.

Guvernul Cioloş putea să declare Roşia Montană zonă protejată pe la noi prin casă, iar noi o protejam, noi o deprotejam – puteam să spunem că acolo trăieşte ultima specie de libelulă şi apoi constatam că libelula nu mai e şi nu a lăsat moştenitori.

Aici e totuși ceva suspect: nu sunt prea multe proteste? Sau se va ceda în cazul Roșia Montană, dar cu un preț: iar acesta va fi puțină indulgență la Justiție. Oricum, se pare că activiștii (foști sau actuali) au fost primii care au mușcat momeala:

„Ce a spus premierul sunt nişte aberaţii“, a declarat pentru Adevărul senatorul USR Mihai Goţiu, cel care a investigat în calitate de jurnalist afacerea Roşia Montană și a avut astfel ocazia să iasă la rampă. Cum a comentat acesta declarațiile premierului:

Tudose ori nu cunoaşte legile din România, ori minte pe faţă, căci situl de la Roşia Montană este oricum apărat, încă din 1992,  de legislaţia românească din domeniul monumentelor istorice. UNESCO aduce o recunoaştere internaţională acestui monument.

De aici, e treaba statului ce face cu el. Statul poate să-l distrugă, aşa cum încearcă Guvernul, sau să-i folosească potenţialul turistic. Gândiţi-vă că sunt 600 de pensiuni în zonă!

În prezent, România are şase poziţii culturale şi o poziţie naturală în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Bisericile cu pictură exterioară din Moldova, Mănăstirea Horezu, Satele cu biserici fortificate din Transilvania, Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Centrul istoric al Sighişoarei, Bisericile de lemn din Maramureş şi Delta Dunării. Citiți mai multe despre acest subiect în articolul de aici.

Credit foto: USR Brașov

Advertisements

Lasă un răspuns