Advertisements

Scenarii după 3 luni

Plimbarea contribuțiilor de la stânga la dreapta nu va cauza automat creșteri la salariile brute. Această măsură va fi menținută dacă sindicatele vor aștepta fluturașii de salariu pe sfârșit de ianuarie, ca să vadă negru pe alb (probabil, doar cei care vor citi în privat) că plusul pe hârtie este de fapt minus în mână.

Ție ți-a dat ceva? Dar ție, cât ți-a luat?

Și-abia atunci, după ce se vor dumiri, poate că unii vor vrea să iasă în stradă, să se agite, să pună de o grevă. Dar atunci s-ar putea să fie și prea frig, și prea târziu. Să vedem variantele cele mai probabile:

Brutul crește la bugetari cu 25%

Dacă salariile brute vor crește cu 25%, netul va ajunge de la 3000 la 3128 lei, adică o creștere de 4,25%. Ea este susținută de creșterea economică anuală, așa că Legea salarizării unitare s-ar putea să se aplice în cazul lor. Totuși, creșterea puterii de cumpărare a salariaților din sectorul bugetar va fi erodată de inflația din cele trei luni (noiembrie – ianuarie) de dinaintea fluturașului de salariu.

Brutul rămâne neschimbat la micii privați

Există varianta plauzibilă în care multe companii, în special companiile mici sau cele cu dificultăți de cash-flow (investiții în curs, insolvențe, reorientări), să nu-și permită să modifice salariile brute, sau s-o facă mai greu, manifestând o anumită inerție (ăsta e fondul meu de salarii și gata). Drept e că aceste companii sunt printre cele care dau salarii minime, dar dacă salariile brute vor rămâne neschimbate, atunci netul va scădea.

Încasările la bugetul de stat și bugetele de protecție socială vor avea și ele de suferit, așa că guvernul va trebui să umble iar la salariul minim pe economie. Are nevoie de un an ca să se prindă, dacă mai rezistă până atunci. Dar e puțin probabil ca un guvern pus pe OUG-uri să reziste atâta vreme.

Așa că vor veni alții la rând pe fotoliile încălzite de Tudose & co, și nu se vor apuca să modifice legi ca să repare greșelile altora. Guvernul vine și pleacă, dar odată drepturile luate, fără împotrivire, ele nu se recâștigă decât tot prin luptă, indiferent cine vine la putere. Poate, cândva, ceva se va întâmpla și va exploda și mămăliga, dar cât va mai dura, cu atât de greu va fi mai târziu.

Cine va mai ieși în stradă?

Se vor trezi angajații din privat, doar unii, cei pe care angajatorii sunt dispuși să riște să-i piardă și nu-i vor chema la (re)negociere, să iasă în stradă? Ar fi un miting tardiv și prea selectiv – așa că o grevă generală se exclude. Dacă nu e să fie acum, nu va fi nici în februarie, cel puțin nu în organizarea sindicatelor.

Faptul că-n lipsa activiștilor care să le organizeze mitinguri oamenii nu ies în stradă nici când le-ajunge cuțitul la os (în București au ieșit câteva sute spre o mie de persoane, în Cluj doar câteva zeci ca să protesteze împotriva „revoluției fiscale”) este mai mult decât relevant pentru mișcările civice românești. Ele sunt ca măsurile guvernului: sublime pe hârtie, dar greu de urnit, la nevoie. La Cluj să zicem că e de-nțeles, orașul are mai mulți bugetari la mia de locuitori decât Bucureștiul. Dar capitala, unde-s sediile „marilor” sindicate?

Plimbarea contribuțiilor va duce la un salt scriptic al salariului mediu brut pe țară, dar îi va dezavantaja pe cei mai vulnerabili angajați, crescând fluctuațiile tocmai în sectoarele cu cel mai mare „rulaj” de personal, meserii în care oamenii nu rezistă mai mult de un an. Presiunea pe cel care-și vinde forța de muncă va fi tot mai mare, în timp ce facilitățile sunt doar pentru companii, care vând orice, inclusiv produse chinezești.

Advertisements

Lasă un răspuns