Advertisements

Când zicem 2018, zicem plebicist?

PLEBISCÍT, plebiscite, s.n. Consultare prealabilă a cetăţenilor, care urmează să se pronunţe prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanţă deosebită. [Pl. şi: plebiscituri] – Din fr. plébiscite. 

Istoria veche a românilor, sau proto-istoria (că tot vorbim de Centenar) consemnează nu mai puțin de cinci plebiscite: unul în 1864, organizat de primul domnitor al României Mici, Alexandru Ioan Cuza, spre a-şi justifica lovitura de stat şi dizolvarea Parlamentului care se opunea reformelor şi spre adoptarea Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris.

Apoi, după nici doi ani, Locotenenţa Domnească ce i-a luat locul „Domnitorului Unirii”, a organizat un alt „plebicist”, cu scopul confirmării populare a desemnării ca principe al României a lui Carol I. Un alt Carol, al II-lea, a organizat un alt plebiscit în 1938, spre a aproba noua Constituţie a României Mari ce instituia dictatura regală. După înlăturarea de la guvernare a legionarilor, în ianuarie 1941, generalul Antonescu a avut nevoie de… „încuviinţarea” norodului şi a organizat alt plebiscit.

descărcareAcest al patrulea plebiscit a fost urmat, spre finalul aceluiaşi an, de încă unul, cu scopul de a aproba continuarea războiului la est de Bugul de Sud, alături de Germania, împotriva URSS. Și istoria recentă, comunistă și post-comunistă a întregistrat câteva (e drept, sub o nouă denumire): al șaselea referendum a fost convocat de Ceauşescu, în 1986, spre a încuviinţa reducerea cu 5% a cheltuielilor militare ale ţării.

După căderea regimului comunist, în 1991, electoratul a fost din nou chemat, spre a se pronunţa pentru sau contra noii Constituţii, care a fost modificată şi supusă altui referendum (al optulea), în 2003. În fine, anul 2007 deţine un… record, din acest punct de vedere, cu două astfel de consultări populare: una în mai, care l-a readus în funcţie pe preşedintele Băsescu, suspendat de Parlament şi alta – în noiembrie, pentru aprobarea trecerii la sistemul de vot uninominal, în varianta prezidenţială.

După șirul de 10 referendumuri ar fi trebuit să intuim o regulă, și să ne dăm seama că astfel de consultări populare, fie că se numesc plebiscite, referendumuri sau, ca-n Caragiale și-n titlu, plebiciste… nu prea-și au rostul. Box populi, box Dei, zis-a tot Caragiale, altfel spus, poporul a vorbit chiar și când a tăcut, iar neîndeplinirea condițiilor de validare (20,14 – adică mult sub 30% participare) înseamnă ceva. Când zicem 2018, zicem plebicist? Sau…

Când zicem plebicist, zicem 2018!

Ce s-a schimbat? Nici măcar mentalitatea…

Advertisements

Lasă un răspuns