Advertisements

Personaje din Clujul anilor 70

Fac un alt intermezzo la romanul-foileton despre „Omul cu ciocanul”, în căutare de personaje din Clujul anilor 70. 

Primarul orașului în perioada 1968-1975 era Remus Bucșa. Presa locală amintește că „pe timpul lui Bucșa” s-au ridicat cele mai multe lucrări de artă plastică monumentală. Acesta ar fi hotărât să fie realizate statuile lui Lucian Blaga și Ion Agârbiceanu, chiar cu riscul pierderii fotoliului de primar (Decizia nr. 246/1970 de la Primărie; procesele verbale nr. 25/20-22.07.1970, nr. 16/30.09.1975 și nr. 18a/25.11.1975 de la Comitetului județean P.C.R Cluj). 

Potrivit Constituției din 1965, organele locale ale puterii – consiliile populare – erau alese prin vot universal. Apăruseră însă funcțiile duble, de partid și de stat, iar primarul era și prim-secretar al partidului, și președinte al consiliului popular. Iar stimabilul domn Bucșa, chiar dacă și-a pierdut după 7 ani funcția, se instalase bine-mersi în splendida vilă de pe str. Racoviţă unde înainte funcționase o grădiniță. Despre Bucşa am aflat doar că era stalinist prin naştere, dar nu şi prin şcoală, pentru că nu o prea urmase.

La etajul barului de noapte Melody funcționa COLA – Clubul Oamenilor de Literatură şi Artă, care era tot o cârciumă, de fapt. Șef al scriitorimii clujene era Dumitru Radu Popescu, care dăduse dispoziţie ca legitimaţiile de băut zi şi noapte ale scriitorilor şi artiştilor clujeni să semene perfect cu legitimaţiile de securist, spre intimidarea milițienilor: erau albastre, cu o dungă roşie pe diagonală.

Cel mai provocator mini-jup al urbei de pe malul Someșului se pare că era purtat de Dalia Revnic(?), superba dansatoare a aceluiași bar Melody, o femeiuşcă sexy la care jinduiau toţi bărbaţii, inclusiv miliţienii şi membrii de partid. Supărată că fusta sa scurtă constituia o problemă a organelor locale de partid, Dalia a plecat în Capitală, să danseze din buric (la fel de arătos ca și picioarele sale) la barul de noapte Athenée Palace. A apărut cu acelaşi dans şi într-un film, după care a dispărut definitiv din țară, făcând furori pe la Stanbul, pe Via Venetto, ori în Place Pigalle.

Advertisements

Lasă un răspuns