Advertisements

Apoliticii de partid

Mitul cu funcționarului european apolitic se configurează în ianuarie 2009, când Dacian Cioloș refuză un post de secretar de stat în cadrul primului guvern Boc, format în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008. Cioloș declara că „nu ar fi un lucru bun nici pentru mine, nici pentru actualul ministru care va veni cu echipa lui de lucru, nu cu a mea”, și că vrea să își păstreze independența față de orice partid politic și să lucreze în cadrul unei instituții de la Bruxelles.

Pe atunci însă Cioloș nu era deloc o fată mare a politică, după ce fusese ministru în cabinetul Tăriceanu, înlocuindu-l în perioada oct. 2007 – dec. 2008 pe ministrul agriculturii și dezvoltării rurale pe celebrul cârnățar-demisionar Decebal Traian Remeș. Dar activa din ianuarie 2005 în cadrul Ministerului Agriculturii, mai întâi pe postul de consilier al Ministrului, apoi reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European (ianuarie 2005 – mai 2007), apoi subsecretar de stat pentru Afaceri Europene (2007).

Deci, mai încet cu apolitica pe scări. Ca să nu mai pomenim de momentul 1992, când studentul Dacian era șeful tineretului PUNR-ist (după cum afirmă Gazeta de Cluj) și reprezentant în Senatul Universității de Știinte Agricole si Medicina Veterinară, plus coordonator al Programului de stagii pentru studenții USAMV Cluj Napoca în ferme agricole din Franța (1992-1995). De unde asemenea relații în acei ani când nu se întâmpla mai nimic?

Se știe că PUNR a avut din 1994, după ce a intrat la guvernare cu PDSR, portofoliul agriculturii prin Valeriu Tabără, deci informația celor de la Gazeta pare credibilă: agricultura era pe atunci o „afacere” ardeleană. Dar asta înseamnă că primul comisar european al României, Dacian Cioloş, nu este chiar atât de apolitic ca Albă ca Zăpada – fiind propulsat în Europa ca „tânără speranță” a partidului născut pe scheletul Vetrei Românești. Curat european, monșer!

În orice caz, RO+ vine pe modelul „En marche” și speră într-o evoluție fulgerătoare pe o scenă politică dezamăgitoare. Cioloș a refuzat să se pronunțe încă legat de alegerile prezidențiale sau de susținerea lui Iohannis. Cel mai probabil, actualul președinte va elibera drumul spre Cotroceni al lui Cioloș, momit cu vreun post european. Iar RO+ nu este altceva decât un vehicul prezidențial. Urmăriți sondajele, vor crește într-o lună cât ale altora, într-un an!

Advertisements

Lasă un răspuns