Advertisements

Orașul noaptea

Tinerilor le plac orașele vii. Prin asta ei înțeleg orașe care nu dorm niciodată. Numai că orașele astea somnambule par că nici nu se trezesc vreodată la ceva anume, cum zice Zully Mustafa aici: oamenii alunecă dimineața pe străzi, desprinzându-se cu un fâșâit din visele lor uitate, din rămășițe de dorințe pietrificate și lăsate baltă în gropi care nu se mai astupă.

Oricât am fi de echilibrați, ne luăm sau ne pierdem energia din/în vibe-ul orașului pe care-l locuim. Fiecare urbe are magnetismul și vibrația ei, fără de care betoanele ar fi… doar asfalt. Sigur că mulți vin să vadă doar o panoramă, însă unii vor senzaţia asta de cuprindere: să vadă lumea deschizându-se în faţa lor.

Cum poți să prinzi tonul subtil al unui oraș? O anume atracție e evidentă-n Cluj, un oraș transilvănean mijlociu numit capitala Ardealului. Dar la fel e și în Timișoara – capitala Banatului, în Iași – capitala Moldovei, ori în Constanța – capitala litoralului, doar că e greu să definești acest vibe.

Noii veniți au alte așteptări și compară Clujul cu (tot mai multe) alte orașe, mai mari și mai îndepărtate, mai aerisite sau mai aglomerate, iar el „iese” tot mai cosmopolit din aceste comparații. Dar judecându-le așa, tot mai subiectiv, orașele nu se mai lasă contemplate, sau noi nu ne mai permitem să le contemplăm de aproape.

Când avem timp, fugim din ele, umblând după munți, cascade sau după vreun banal peisaj de munte, cu luna copleșind terasa unei cabane.

Advertisements

Lasă un răspuns