Advertisements

Un ardelean la operă

Carmen – o parodie

N-am scăpat de muiere până n-o vinit și ea la Operă.

N-am vrut s-o ieu cu mine, că ne-am socotit că n-are cine rămâne să grijască pân’ curte, da’ s-o vorbită ea cu Lodovica lui Gusti a lu’ Sulăraș să să uite de cătrețe, și apăi ne-am pus pă cursă să merem la Cluj. Și numa’ ce ne-am aflat pă scaune, amândoi ca doi cucuruzi, io cu ochii la plapoma ceea groasă de curje din tavan, că amu mai știem un ptică rostu’ p-aice.

Și-apăi când s-o rădicat plapoma…

m3Muierile dohăneau și focăleau în tăte părțâle, de făcutu-s-o fum pă bină (scenă) ca în beserică, când trece popa cu cădelnița. Umblau să frece rântașu’ cui s-o nimeri, că doară altă treabă n-aveu. P-acole floștareau cătane, și erau care numa’ ședeau ca porcu-n vailing, hamniși de oțâr de scărpineală c-ar fi făcută orișice numa’ să nu să lase muierile de ei. Ș-o vinit di-undeva di pă vale o domnucă tare mișculantă, cu țâțe de-alea de spart semințe, și cătanele când or văst-o, în tri perțuri or uitat și de mamă și de tată. Odată s-or zvârcotit de-am crezut că i-o mușcat șarpele de momiță! Tuluai, da’ cum i-o lovit șierbânțala!

m2Mintenată o crepat fierea-n ei și tătă li s-o scurs în pantaloni! Și parcă zvârlit-o careva cărbuni aprinși pă ei că urjent s-or țâpat în jerunț’ ș-o-nceput a să văicări cătă domnucă c-o dat beteșugu-n ei: „ni la noi, domnucă dragă, ni s-or umflat mătărânjîle șî amu cameiu-i greu șî nu să mai rădică, numa’ cu durere.” 

Domnuca era dănțăușă și n-avea hodină, da’ ceva nu-i tihnea la ei, că tăt îi sfădea și să buricea cătă ei și la urmă să-ntorcea cu curu cătă părete, șî iar îi sfădea șî iar să buricea și iară să-ntorcea cu curu la ei, ș-ăștia tăt nu să linișteau, până n-o mai putut de cât or homotit-o cătanele de cap și le-o zâs de la obraz, ca domnuca ceea die la birauă când s-o-mpărțât tăte helea de la primărie:

m1Mă, omu’ lu’ Dumniezo, nu mă futie la melodie, că io-s una sângură și voi sântieț’ mulț’, nu poci să vă ieu pă tăți, că mni-i greu și mnie.

Am de spart semințele estea cu țâțele și dup-aia tre’ să le dau pân’ presă, să să scurgă bine-bine tăt oloiu’ din iele.

No, cu siguranț’ avea treabă muierea, și cătanele o țâneau de povești. Iuăn Hozeru (Don Jose) stătea mai detilin, și ei tare i-o plăcut de el c-o fo sânguru’ care n-o țânut-o de povești și n-o-ncurcat-o la lucru. Și-apăi i-o țâpat un trandafir păste moacă să știe că-l are-n vedere, să nu să ducă Iuăn de-acole.

…da’ baiu ăla mare?

No, baiu de bai o fo mai încolo, când s-o rupt digu’cu țâgăne cu tăt, de era să să-nhâie bina(scena). Țîganele năvălitu-o ca oile-n luțărnă și așe zdierau șî țâpoteu, ca păcurărițăle la oi și de-amu pare că li s-o-ncurcat mnieii în drujbă. Aia care era mai chilăvită și mai cătrănită strâga cel mai tare c-o ciopârțât-o domnuca mișculantă, Carmăn. I-o făcut o rană pă față ca un sângerete de porc și tăt-tăt-tăt i-o rupt și i-o umplut cu piscoșag hanele di pă ea, de zâceai c-o șters la cur tăți porcii C.A.P -ului. O scos brișca s-o taie și s-o țâpat pă ea ca săjata, s-o surechească. Țâganele atâta or așteptat!

Țucu-ți ticlazăii și cioarecii, să vezi cum să cotau una pă alta să-și baje urzâci în chiloți și să să aghezmuiască la pitoacă, șî numa’ ce s-auzea din tăte părțâle cum le pârâieu haniele pă ele ca dovlecii-n brișcă! Tă-tăt-tăt s-or flocoșit și până nu și-or forfecat tăte neamurile n-or gătat! Bag sama că ‘nainte le-o dat să beie oareșice zamă die prenandez or ciuperci bolunde, că io așe bătaie n-am văst numa-n gară la Zălau, unde s-o umplut scările de sânje și de vorbe destea de otravă!

Că ș-acolo fost-o bătaie-ntre țâgani de nime n-o avut curaju’ să să baje-ntre ei ș-apăi una, o țâgană, o zâs cătă alta c-o sugrumă cu sfeteru’ și o duce la abator și aialantă, mintofronț i-o zâs ‘napoie: „Tacă-ți muia, tu, că când ț-oi futie una păstă muzicuță îț’ fac naframă din muci” Chisăliță s-or făcut ș-alea, cu tăte că erau slabe ca gloabele, ș-apăi circu’ di pă lume o fo cum să strâgau una pă alta, că pă una o chema Cometa și pă ailantă Naftalina. Doamne feri și nu lăsa!

m4Și-apăi când s-o rădicat plapoma de-a doua oară, niște forasto deia de n-o văst soponu’ stăteau pă lavițe și să cinsteau cu dețuri de pălincă. Răsuflau oțâră, că doară destul or umblat pă la porțîle oaminilor cu pleie die vânzare. Dănțăușii erau urcaț’ pă mese, să mnișcau cu tremuruș și parcă-i frijea cu vătraiu’ pă la pticioare. Ș-apăi bag sama că dănțăușele s-or deocheat oțâră ori le-o băgat careva corent eletric pă su’ fuste că să scuturau ca găinile cele ce să tăvălesc pân’ nisip ca să să răcorească. Și s-o dat țâganii pă chiuit și ptiuit, de tulai țară, țucu-te, de-alea n-ai văst numa-n filmele cu Rajcapur!

No, și pă când era mai în toi tăvăleala….

O apărut o bidiganie de om cât un căptiț, s-o proțăptit în vârvu’ dealului ca Ciocnoris pă afișu’ de la căminu’ coltoral și-o strâgat: „Oloi!” și tăți și-or aruncat cloapele în sus și-or strâgat după el ca țârcovnicu’ după popă: „Oloooi, măăăă!” De bună samă o vint după oloi la domnuca Carmăn, că ăsta era unu din cela ce le făcea țuruc la diboli, ș-apăi meghiș îi trăbuia oloi, că așe fain sclipțăsc dibolii când îi dai cu oloi pă greabăn, de-ți ieu vederea. Să țânea țîfraș șî umbla ca harmăsaru’ pântre muieri, și ele îi puneau mânurile pă ptieptocu’ umflat ca un haioș, și îi pupau ghiulu’.

Ș-o-nceput a să lăuda la țâgani că el îi șef la diboli, și le povestea cum stă el cur în cur cu dibolii și le face-n ciudă, și dibolii stau să crepe când scutură prafu’ de pă știerguri cătă ei, că li să umflă nările și le vine-a strănuta. Muierile erau numa’ ochi și urechi și-l sorbeau ca pă must. El le colinda, și pă tăte le lua la rând. Avea ce-avea cu muierile, că-i plăcea să le baje mâna pă su’ fuste și ele nu să supărau că diboleru’ nu era ciuri-buri, avea bumbdi de avur și ciucuri țângălitori, și era bocotan diela cu laibăr de barșon. Ș-apăi tăt să băga în samă cu ele, ca un țipțer:

Serus, tu, păpușinielor, Io-s Camilu (Escamillo) Bengosu’ de-a lui Toriadoru din Săvilău, din Săvilău’ d’ingă Jurtelec, dincolo de Sărmășag, știți unde-i? Cum meri păste Muntele Găina, să fașe la stânga, cătă Șomcuta Mare, no, di-acolo-s io. Bag sama că m-ați văzut la televizor, că m-o tras pă cameră cum scutur praf pă diboli.

Ș-apăi domnuca Carmăn i-o dat o țâță de jinars ca să-l pornească și atunce, de-a lu’ Toriadoru s-o-ncins ca o sobă și-o-nceput a vorovi-n limbi străine, delea de telenovele, la care ne uităm cu muierea când isprăvim cu lucru. S-o băgat pă domnuca Carmăn ca pă fân șî ț-o tăt înghesuia cu paru’, ș-apăi dac-o văst că trece vremea și nu să pune pă lopitău o luat-o pă direct:

Apăi tu, ptizdulice mnică, io văz că tu ieji mui interesada de mine. Io-s Camilu Bengosu’ de-a lu’ Toriador, no, telefonadu sau ce? Io țîe, ori tu mnie, sau ce? Fii p-atentă-aci că io-s mui gustoz, nu-s die aruncat la goz, io-s nebunaticu și-z sângur la noapte, no, vii cu mine la Săvilău, sau ce?

Și-apăi domnuca Carmăn era și ea cu serialele la zi, c-o spart multe semințe cu ochii-n telenovele:

Mă, Camilu de-a lu’ Toriador, tu mirosidu mui parfumadu di palincadu. Tu iejti de-a mnieu, mă. Io telefonadu, bipadu țîe, ie dară.

„Oooo, me si,si.” I-o zâs în față că-i sisi, no fo prea frumos, da’ amu de la atâta praf cât o scuturat, bistoș i s-o bolovănit mintea. No, și dac-o văst că nu poate să prostească pă nime, s-o dus de-acole. Și-o vinit Iuăn Hozeru din vie tăt horind, de-l lătrau cânii pă lanț, și-o bătut la ușa ei. Domnuca Carmăn l-o slobozât înlontru șî l-o-nceluit să margă cu ea în munți să culeagă troscoțăl,că-i vremea, șî el s-o lăsat pă mâna ei: „no bine, viu, mărg cu tine orișiunde dacă mni făgădi că-n tătă vremea mni iubdi”. Și domnuca Carmăn i-o făgădit c-a hi binie ca să nu hie rău.

Și-apăi când s-o rădicat a tria oară cuvertura din tavan, țâganii stăteu în jurul laboșului, și-o pirandă era mai detilin de ei și drejea de ujină păsulă cu leveșă. S-or gândit ei că dacă mâncă păsulă n-o să rebde de frig pân’ munțî, că s-adună vânturile-n ei și stau pă pernă de gaz, și aia li țâne de cald. Și când o sâmțât că-ncepe a colboti fasolea-n ei, un forasto diela ce vinde petărzi, urjent o zâs cătă ei:

Ciacanăi, drepț’! Mă, sculațîvi-ț’ și fiț’ atenț! Îi slobod drumu’! Haidaț’ să merem până mai stă fasolea-n noi! Da-țîi să pută și aveți die grijă să nu dărâmaț’ tăte hoarnele, ciocoflenderilor!

Și s-or dus care pă unde!

Și-o vinit iară Io-s Camilu Bengosu de-a lu’ Toriadoru p-acole, tăt pușcând în tătie părțâle. Își cota dibolii. Iuăn i-o zâs că nu i-o văst dibolii și cu ce altceva mai poate să-l ajute. Și atunce, Io-s Camilu l-o-ntrebat dacă n-o văst-o pă una Carmăn, că tare-ar vrea s-o ducă cu el la Săvilău, să aibe și el oloi pă gratis, oloi diela bun că dibolii lui îs jingași și-l ieu în coarne dacă-i unje cu oloi diesta de la alimentară. Atunce, Iuăn săracu’, pă loc ș-o băgat mințâle-n cap că ș-o dat cu sama că ăștia doi s-o vorbitără pă la spatele lui, și așe s-o-nciudălit, de numa’ numa’! O strâns din pumni și o zâs cătă a lu’ Toriadoru: „No lasă tu numa’! Vezi tu ce pățăști!”

Io-s Camilu și-o mai făcut un ptică de treabă p-acole și-nt-o vreme o plecat, da’ ‘nainte le-o promis la țâgani că dac-or mere la el la Săvilău le dă o găleată, o litără die ulei și o kilă die zahăr, și le face cășulii de-alea ca la Hodin (Huedin), să nu mai doarmă pân’ veceie și pân’ gredinele oaminilor.

m5No, și dac-o văst că nu i-o intrat tromfu’ cu domnuca Carmăn, Iuăn s-o dus glonte la ea, și-o luat-o la stropșală: „No, ce-ai isprăvit, tu? Țî bolund capu’? Ai zâs că mă pot baza pă tine. Dreptu-i?” Domnuca Carmăn nu s-o spăriet de el că știa ce-o așteaptă: „Iooooo, mă Iuanie? Ț-am zâs io așe ceva? Și-apăi ce să fac tătă zîua, să strâng coropișnițe di pă cartofi și să-ți dărălesc țîe porumbu’? Dic mo la el!”

Iuăn nu s-o lăsat, ț-o râcâit-o bine, că batăr știa că-i râcâiala di pă urmă: „Tu, vezi c-ai început a vorovi ca țâganii. Ești dieșteaptă ca coada porcului pă cur! Dicmoială-ți dau cu scorbaciu’ păste gura aia spurcată, să-ț’ iasă pă ochi, în trăzniet să te mânce, soarele tău de muiere și cine ti-o ijdănit azi și mâine!” Șî io pus mâna-n gât s-o sugrume! Tuluai Doamne, că nu m-am așteptat la una ca asta de la Iuănu nost’! Și tăt nu mai găta cu ea, tăt ț-o flocăia:

Amu io ce fac, proasta-ntunericului? Îmi fac ratota sângur, ie? Șî sparg ceapa pă clisă sângur? Că tu te-ai înhăitat cu-a lu’ Toriadoru? Duc coșarele sângur în colniță șî cucuruzîî în pemniță,cosăsc sângur șî fac sângur purcuțu’ de fân și scot juptii de tulei, ‘tu-ți ceapa mă-tii de muiere, că rup făcălețu’ pă tine!

O făcut-o-n tătă forma. Ș-apăi ea în loc să-și puie stupuș la gură, tăt melița și arunca fotoghin pă foc:” Uăăă, strîcațî-s-ar picapu’!C-atâta vorovești die mă doare debla! Șî nu te mai lăuda că ce bărbat ești tu și câte faci tu-n ogradă, că io încă n-am văst pă nime să să plângă de minte prea multă și sulă prea tare! Ce crezi, că faci tu lejea aci la mine? Io n-am leje! Io-s ceva ce n-o văst p**a ta, și nici n-a vedea, c-a trece o sută de ani până muierile o să hie ca mine. Nime să nu le comande! Așe că, să-i baji pumnu’ ăsta pă care mi-l tăt dai pă la nas să-l miros, în gură la mă-ta aia care te-o-nvățat că muierile îs tăte de-un fel!”

No, așe i-o zâs, tuluai Doamne! S-o legat de mă-sa lu’ Iuăn! Ăsta s-o-nverzât și pă loc o dat icteru-n el! „Te-a bate Dumniezo, curvă, că doară io vrut-am să fac acte cu tine!” – „Ie, ie, precis! Meghiș mă piș pă actele tale!” No, l-o ciufulit ca p-un hoher, că era tare ciufelnică.

Ș-apăi de-a patra oară….

…când s-o rădicat plapoma din tavan, s-o gătat cu binele! Iuăn nu mai stătea bine cu capu’ și tăte helea, tăt năcazu și tătă făgădirea o curs pă cuțât în jos șî s-o dus pă bulboana morțîî. O ‘plântat cuțâtu’ în domnuca Carmăn! Ea s-o-nstrâmbat la el de parc-o băut moare die pă varză, și Iuăn s-o rupt de plâns păste ea. S-o pus pup d’ingă ea și-o strâns-o-n brață pân-o vinit rendeșii și l-o bătut pă umăr.

Mnie tare rău mni-o părut că iar o murit o domnucă faină aci la operă, cu tăte că domnu’ cela ce dirigălește, dirigăluitoru’, le-o arătat de la-nceput că ce-i așteaptă. O vint cu cuțâtu’ în mână, subțâre ca un pai să nu să sparie lumea, șî l-o țânut în tătă vremea la vedere,pă sus, pă deasupra capului, să vadă tătă lumea că despre ce-i vorba. Și tăt-tăt-tăt s-o strofocat ba de una ba de alta, da’ nime nu l-o băgat în samă.

Și când o gătat, n-o fo supărat, că așe-i strânjea-n brață pă tăți ăia care nu l-o ascultat, și o pupa pă Carmăn și era tare bucuros că domnuca o murit și-o-nviet mintenată, după tri minute. Cum dară să nu să bucure când o stat tăt cu frica-n sân, ș-amu ni la ea, ce sănătoasă-i șî bună de muncă.

Și tăți îs bine, sănătoși, Iuăn, Carmăn, Io-s Camilu, țâganii. Că dirigăluitoru’ pă tăți îi pune laolaltă și-i împacă. Și-i duce la beute.Că doară așe-i fain. Așe-mi place. Să să aibe.Șî să să pupe acole unde s-or scuipălit.  Numa’ zâc.

Advertisements

Lasă un răspuns