Advertisements

O țară de țărășeni

Am urmărit odată cu primul guvern Dragnea, cot la cot cu presa locală (Grindeanu parcă se numea premierul) câți clujeni ajung în guvern. Dincolo de evidenta înșelăciune a numirilor începând cu șeful executivului și incompetența personajelor, tot Clujul voia să știe dacă mai ajunge vreun clujean pe la București ca să favorizeze investițiile orașului.

Apoi, primarul Boc (mai degrabă primar al Clujului decât al clujenilor) le-a trimis scrisoare și i-a luat la refec pe deputați 1) să sprijine și apoi 2) că de ce nu sprijină investițiile în infrastructura locală. Fiindcă așa s-a clădit România modernă, cu metode feudale: asfaltând drumurile de căruțe și promovând oameni loiali liderului.

În această Românie modern feudalizată, doar un politician local ajuns la București poate garanta și finaliza investiții. Ceilalți se pierd pe drumul întortochiat al licitațiilor și fondurilor europene. Cei care au reușit, în orașe mari sau localități mici, sunt doar notabile excepții: primari ca Ilie Bolojan la Oradea – BH sau Gheorghe Damian la Ciugud – AB.

Recrudescența „localismului”, noul tribalism

Problema cu gândirea de tipul clujcapitala este că nu doar clujenii gândesc așa. Căcărezele locale sunt gustate de toată lumea. Odată ajunsă la București, gașca de politicieni din sud-est, condusă de un fost prezident de Consiliu județean, a făcut ce-a știut mai bine: și-a tras fonduri. Axul investițiilor în infrastructură, puține câte sunt, arată sud-estul. De ce s-a apucat Boc să facă alianță cu Vestul? Pentru că nu mai curg banii spre nord-vest.

De ce se întâmplă asta? Pentru că ne place. Ați remarcat apetitul brusc pentru regionalisme, de vreo 2-3 ani încoace? Un clujean a câștigat marele premiu al festivalului internațional de muzicuțe 🙂o zălăuancă surprinde la Vocea României, orașul nostru are cea mai aglomerată ieșire, cea mai mare parcare sau intersecție din Europa, sau cum e să stai în cel mai sigur cartier din oraș șamd. Sună hilar așa, când le-nșiri, dar acesta e genul de știri ce predomină de câțiva ani în presa locală.

Cealaltă tendință – sesizabilă în ce-a mai rămas din presa tabloidizată de nivel național – sunt știrile contrafăcute, așa-numitele fake news pentru care Facebook a și introdus un buton. Ca-ntr-o nuvelă de Hašek (fost jurnalist și el), inși puși să scrie pentru o retribuție tot mai slăbuță (ceea ce mai că-i o excepție, dată fiind situația presei azi), incapabili să interpreteze evenimentele și considerându-și cititorii încă și mai proști ca ei – conștienți așadar de poziția, dar nu și de (in)capacitățile proprii – inventează știri sau lipesc parcă cu două mâini stângi evenimente care altfel, în afară de tastatura sau monitorul lor, n-au nici o legătură.

Cam ce merit are cititorul clujean sau sălăjean pentru realizările conjudețeanului său, ca să le considere junalistul local demne de menționat? Ai crede că-l cunoaște (ca la țară, unde toată lumea știe pe toată lumea), ori că o fi contribuit și el la realizările aceluia… din moment ce le propagă cu atâta zel! De ce ni se pare mai important ce se întâmplă la nivel local, și privim cel puțin cu suspiciune tot ce are loc în afara razei de percepție a propriilor antene?

Oficial ne merge rău

Pentru că ne-om fi bucurând noi de „binefacerile” internetului (știri instant, și gratuite pe deasupra) și ale social-media, dar satul ăsta global vine la pachet cu dezavantajele mai sus-amintite: regionalisme și contrafaceri. Bănățenii au fost cei mai sinceri: au fost primii care au anunțat, încă din primele luni ale anului, că mai multe firme din Arad, Timișoara sau Caraș-Serverin își vor închide porțile. Motivul îl știm, criza forței de muncă.

Și astfel, în mod paradoxal, după o criză de locuri de muncă de mult timp anunțată, au fost disponibilizați mii de angajați. Mai molcomi, ardelenii (până și imaginea lor apare mai târziu în oglindă) tac și fac: în Brașov sunt cel puțin cinci firme mari care fac disponibilizări, în timp ce la Cluj nu mai prea angajează nimeni, ba dimpotrivă. Deși și-a redus constant personalul în ultima jumătate de secol, de la 800 la 37, de la 1 martie se pare că Imprimeria Ardealul își va închide porțile.

Societatea este în reorganizare judiciară până în octombrie 2019. Administratorul CORESI a declarat compania în insolvență deși nu era cazul, afirmă directorul Imprimeriei Ardealul, Mircia Giurgiu. În vest și nord-vest situația nu mai stă de mult timp pe roze, iar câinii și-au cam mâncat covrigeii din coadă. Apropo nu vreți o mașină? De scris.

Advertisements
2 Responses to “O țară de țărășeni”
  1. Ioan Mihut 4 martie 2019
    • Marius Oliviu 4 martie 2019

Lasă un răspuns