Advertisements

Noul Cluj

Dintre toate orașele din România, Clujul reușește să substituie cel mai bine pentru foarte mulți artiști sentimentul de „acasă”. Tudor Chirilă:

Aici mă simt cel mai bine când merg pe stradă și mă uit la oameni. Aici nu am niciodată sentimentul că sunt observat sau studiat. Există o relaxare și o bunătate care vin din alcătuirea interioară a clujenilor.

Altcineva:

Ardealul (și implicit Clujul) emană mai multă liniște, echilibru și bun-simț. Dar la fel am simțit și în Timișoara, care este în Banat. La fel și în Bacău, care e în Moldova. Bucureștiul are marele dezavantaj de a fi atras multa lume de prin diverse colțuri ale tarii și de a fi creat o comunitate eterogenă, o densitate de oameni care nu are cum să nu se resimtă. În același timp, prin veniturile lor, aceștia susțin restul țării la nivel de resurse financiare și umane. Fiecare regiune are avantajele și dezavantajele sale.

Și totuși, de ce este Clujul altfel?

De ce resimt nevoia cetățenii săi de a fi recunoscuți, de a se vorbi „de bine” despre ei, iar vizitatorii să laude acest oraș ardelean? Vorba ultimului, Timișoara sau Brașovul au și ele farmecul lor… Clujul a devenit în ultimii ani un oraș tot mai scump, în dezvoltarea căruia este vizibil fenomenul de îmbogățire și de gentrificare. Acest ultim termen este tot mai întâlnit în discuțiile despre cultură şi regenerare urbană.

Gentrificarea poate fi definită ca o convertire a zonelor cândva tradiţionale (în majoritatea cazurilor este vorba de „centrul istoric” al orașelor) devenite însă marginale din punct de vedere social, cu rezidenţi din pături sociale defavorizate – în zone vizibil mai prospere, regenerate economic. În acest context, al zonelor centrale reabilitate ca urmare a fenomenului de gentrificare, putem vorbi de trei categorii de persoane:

  1. Rezidenţii acestor zone care fac parte, în marea majoritate a cazurilor, fie din clasa de jos, fie dintr-o comunitate etnică diferită fie dintr-o altă grupă de vârstă (oameni în etate). Aceştia sunt cei mai ezitanţi în faţa procesului de convertire, mai ales dacă el este întreprins de noul val de gentrificatori. Aceştia sunt și cei mai afectaţi de creşterea costurilor de închiriere şi sunt obligaţi (economic) a se muta la o distanţa mai mare faţă de centru și de locurile în care și-au trăit până atunci viața.
  2. Persoanele cu înclinații artistice fac parte din a doua categorie de locuitori, care formează așa-zisa burghezie culturală ce apreciază aceste spații vechi și este dispusă să încerce restaurarea arhitecturii istorice: artiști, arhitecți.
  3. Cea din urmă categorie și cea mai ambiguă, mai dificil de identificat, este reprezentată din noii locuitori ce compun clasa sub-mijlocie (cu aspirații de middle class), nevoiţi să îşi închirieze spaţiul abia dobândit (cel mai ades prin credite bancare ori în rate la constructor) datorită veniturilor tot mai scăzute şi a scăderii puterii lor de cumpărare.

Despre această ultimă categorie socială puteți citi mai multe într-un roman publicat recent la Editura Școala Ardeleană: „Chiriași la Cluj”.

Advertisements

Lasă un răspuns