Advertisements

Ningeeee!

La Cluj încă nu s-a stabilit dacă iarna asta ne-a luat prin surprindere, sau a avut decența să se anunțe. Pe reţelele sociale, şoferii s-au împărţit în două tabere: „autorităţile nu-şi fac treaba” şi „iarna nu-i ca vara” – zice Adevărul. Ne mai gândim până luni la un răspuns, de ce atâta grabă?

Se știe că iarna e un anotimp cu obiceiuri ciudate: indivizi bărboșii umblă cu saci pe străzi, mustăcioși cu tipe sexy îmbrăcate în roșu… adică nu, asta e dintr-un alt film – și noi, la Cluj, încă n-am terminat cu digitalizarea, încă mai lucrăm la asta. Așa că nu vă mirați că în privința deszăpezirii treaba stă așa și-așa.

Se face câte ceva (nu știm ce, că n-avem aplicație), dar nu e nici o grabă, că doar n-or intrat zilele-n sac. Dacă termină ROSAL de curățat toată zăpada azi, până la Crăciun ce-o mai face, fuzionează cu BRANTNER? Necazu` la Cluj e că de când s-o scumpit orașul, clujeanul nu-și mai permite să umble prin Germania să vadă ce ambuteiaje sunt la fiecare ninsoare mai serioasă, inclusiv pe celebrele autobahn fără limite de viteză.

Dacă pe străzile principale din Cluj a mai fost cum a mai fost, probleme mari în trafic și ambuteiaje mari au apărut la periferie. În comuna Baciu, cu toate că sunt firme care fac deszăpezirea sub comanda a trei beneficiari diferiți, multe utilaje n-au avut acces. Ca să vă faceți o idee, strada Transilvaniei (DN1F) se deszăpezește de către CNAIR…

Mai spre oraș, drumul județean 105 T, care leagă Cluj-Napoca de localitățile Popești, Corușu și Săliștea Nouă, de către Consiliul Județean Cluj, în timp ce str. Lombului până la intrarea în Popești (la cruce) și intrarea pe Valea Seacă / legătura cu cartierul Cordoș se deszăpezește de către municipiul Cluj Napoca.

Primăria Baciu a comunicat bine, trimițând comunicate, poze și filmări de pe camerele de supraveghere de la nivelul comunei. „Utilajele de deszăpezire au acționat mai bine de 44 de ore/utilaj, de când a început ninsoarea și la ora aceasta sunt încă pe teren” – arată comunicatul remis presei de Primăria Baciu.

 

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: