Advertisements

Socialism cu față umană, sau neoliberalism cu a lui Dragnea?

Degeaba vorbim noi de măsuri pro/contra asistaților sociali, când în Parlament se duc lupte între neoliberali și anti-neoliberali, iar pe stânga eșichierului politic abia acum se aliniază câteva partide – mai degrabă ciori decât vulturi, toate pregătindu-se să se-nfrupte din cadavrul sângerând al PSD-ului. Care PSD sângerează doar prin câte-un Tribunal sau vreo Curte de Apel, în rest este ca hidra cu mai multe capete, căci actualul guvern are trei premieri:

…doi reali, cu probleme penale (Liviu Dragnea și Darius Vâlcov) și un premier virtual pe care-l cunoaștem prea bine – Viorica Dăncilă.

Nici ideologic acest triumvirat nu are o direcție clară: în Ungaria se vorbește de i-liberalism, în timp ce noi abia citim de pe hârtie: neo-li-be-ra-lism. Complicat. Nu mai bine național-neo-liberalism? Vezi măsurile de dreapta pe care, odată puse în discuție, toată lumea și le asumă: de la PNL, la ALDE-PSD.

Și când spun toată lumea, nu mă refer chiar la toți ajunșii din greșeală în Parlament, ci la cei veniți din administrația locală – care iau guvernarea unei țări în răspăr, ca și cum ar fi vorba de o primărie locală sau de administrarea unui județ din fotoliile de la CJ. Cam ăsta e nivelul și mentalitatea, de vechil ajuns la marele oraș, aplicând aceeași „strategie de succes”.

Dar ce este neoliberalismul, acest termen care se încurcă printre picioarele tuturor actorilor politici, preocupați doar de o singură luptă pentru supremație, dintre justiție și politic? Neoliberalismul este situația în care puterile economice dictează puterilor politice – dar aceasta este doar definiția pe scurt, cea ușor de înțeles. Cea adevărată:

Neoliberalismul este simptomul unei boli.

Pentru această încă boală nu sunt pregătiți medici curanți, pentru că numele bolii este statul unitar. Nu este vorba despre cele trei puteri POLITICE ale statului unitar clasic (legislativă, executivă și judecătorească). Există o altă putere, înfiltrată deja în gândirea tuturor actorilor politici (de unde și deciziile lor de administratori de SRL, ONG sau UAT), una care se consideră la fel de îndreptățită a-și declara autonomia.

Statul postmodern cuprinde deja două mari puteri care-și reclamă dreptul la autonomie: economicul și politicul. Iar acest tip de stat, neunitar, cere o nouă constituționalizare. Deocamdată este un conflict deschis doar în SUA, între puterea economică (neoliberalismul) și puterea politică, cea conservatoare (noua președinție de la Casa Albă, deloc străină de puterea economică). Acest conflict este încă marginal în țările UE.

În Franța, alegerile recente au fost câștigate de un reprezentant al neoliberalismului, dar voturile contrare neoliberalismului au ajuns la 40%. La ce se referă Dragnea când fabulează la noi despre Sistem sau despre statul paralel? Probabil la SRI, dar și la neoliberalism, ale cărui rădăcini le simte peste tot – încă la firul ierbii. Se folosește de el (economic sau informațional) când îi convine, și-l dezavuează când nu-i mai place.

Dar izul e peste tot. Economicul (sau globalizarea, dacă vreți) se luptă de o bună vreme încoace cu politicul. Și după un timp, de regulă, învinge. Dacă nu a și învins deja. Oricum, economicul era predestinat să devină putere autonomă, tot așa cum, pe vremea unității Biserică-Stat, destinul politicului a fost să devină autonom. Memă de la Vasile, utopiabalcanica.net

Advertisements

Lasă un răspuns