Advertisements

Viață grea pentru melomani

Abia ce-au apucat „melomanii” Clujului să mai recupereze din somn după nopțile petrecute la Castelul Electric din Bonțida că li se pregătesc deja scenele pentru Untold. Promovată drept Cea mai Tare Experiență din An, petrecerea bumți-bumți din inima Clujului va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare.

O parte din clujeni își caută deja destinații last-minute pentru vacanță, vorbesc de cei care au reușit abia acum să-și închirieze apartamentele la supra-preț. Sigur că-și vor petrece concediul cu inima îndoită, conștienți că nu-și vor mai găsi locuințele scoase la bătaie chiar așa cum le-au lăsat – dar cine nu riscă, nu câștigă!
a1

Mulți spun că au trăit cele mai plăcute experiențe anul trecut, nevoiți fiind să părăsească urbea de pe Someș din cauza gălăgiei și aglomerației, descoperind astfel locuri noi, la care altfel poate că nici nu s-ar fi gândit.

Gașca veselă rămasă la Cluj pentru a completa fundalul imaginilor electorale cu primarul Emil Boc se pregătește pentru Saturnaliile din miez de vară ce pun orașul pe harta DJ-ilor de pretutindeni. Întrebare: câte firme știți cu sediul social într-un parc public? Firme private, zic – din România.

De ieri (cu 10 zile înaintea festivalului) s-a închis deja circulația rutieră în zona Cluj Arena, pe Splaiul Independentei, de la Podul Garibaldi și până la intersecția cu strada G. Cosbuc. De asemenea, în intervalul 24.07 – 25.07.2018 se suspendă circulația tramvaielor pe linia 102. Încet-încet, Homo Untoldus ia în stăpânire Clujul 😉

Advertisements

Lasă un răspuns