Advertisements

Clujeanul de rând

Nu am mai auzit de o bucată de vreme alăturarea asta de cuvinte, doar termeni eufemistici precum omul mediu/median, clasa de mijloc, lower middle class, și așa mai departe. Omul de rând este acela care are o problemă cu costurile, fie ca e vorba de o chirie, fie de achiziția unei proprietăți. Așa e peste tot, așa a fost mereu.

Clujeanul de rând este omul care bate străzile, nu cel cu vilă cocoțată pe dealurile din jurul Clujului, unde ajunge cu vreun jeep. Italienii le zic l`uomo comune, il cittadino medio, uomo qualqunque, persone normali. Francezii l’homme de la rue, le profane, les petites gens, l’homme ordinaire, l’homme moyen. Să amintim și spaniolii cu el hombre común, la persona común.

Eu l-am întâlnit și la teatru: omul de rând e mulţumit dacă vede că se petrece ceva acolo, pe scenă. În schimb, omul cultivat vrea să fie emoţionat, iar cel cu adevărat instruit e satisfăcut numai dacă are la ce reflecta și după ce iese de la spectacol. Clujeanul de rând stă la bloc (nu că n-are azi și alternative, dar e mai comod), conduce Dacia sau VW și-i pasă de tot ce se-ntâmplă în oraș.

A pierdut bani la Caritas, mai merge la Untold, nu neapărat și la TIFF – poate la Comedy Cluj. Indiferent că citește Ziarul Făclia sau Ziua de Cluj, că în weekend frunzărește Transilvania Reporter sau Gazeta de Cluj, el este informat. Asta în ciuda faptului că instituțiile statului ridică în calea sa o blocadă informațională! Totuși, clujeanul de rând știe tot ce face Emil Boc: că stă și el la bloc, în Zorilor, că uneori vine la serviciu pe jos (după ce coboară din limuzină) sau cu busul, șamd.

În fine, clujeanul de rând uită prea repede chestiile nasoale, alergând doar după idei pozitive care să-l încarce pentru următoarea săptămână petrecută în orașul său cel scump, din toate punctele de vedere. Clujeanul obișnuit este acel om care nu înoată împotriva curentului. El tocmai de-asta e mândru că locuiește în marele Oraș de pe Someșul Mic, fiindcă tot, dar absolut tot ce să întâmplă aici e un exemplu de bune practici.

Untold, the Drugstore of might and magic.

Acesta ar putea fi noul slogan al celor cu festivalul, în lumina ultimelor dezvăluiri publicate în serial de Ziar de Cluj. O mențiune: nu doar instituțiile de forță s-au făcut preș în fața organizatorilor Untold, ci și presa locală, care tace chitic (exceptând bzc.ro și Gazeta de Cluj) apropo de dosarul DIICOT. Se spune că fiecare pasăre pe limba ei piere, iar organizatorii festivalului au lins timbre cu LSD, cu toate că au fost avertizați de procurori că fac subiectul unor cercetări.

Până la urmă s-a dovedit că tot circul cu elicopterul care supraveghea festivalul clujean și câinele Șuier n-au fost altceva decât aparențe, mai mult așa de ochii lumii, să vedem că „se lucrează” și cineva își merită orele suplimentare decontate. PR-ista Untold declară că habar n-are cine e dealerul, iar marmota învelea ciocolata. Iar la festival nu se vinde nici măcar alcool minorilor, că n-a controlat nimeni, darămite droguri majorilor cu bani, dispuși să bâțâie până dimineața pe ritmuri trance.

Nu spun că poliţiştii şi jandarmii au stat degeaba: s-au întocmit 145 de dosare penale la ultima ediție, dar puteau face treabă mai bună dacă verificau să nu se vândă minorilor substanțe interzise. Ce este civilizat și occidental în cele patru zile de zgomot, alcool și droguri pe care trebuie să le sufere toți clujenii pentru plăcerile și orgoliile unora? Clujul a devenit subiect de bancuri, dintre care unele chiar bune (deși triste), precum cel din Times New Roman:

Contrar părerii generale, cei mai mulți bani de pe urma Untold nu i-au obținut nici organizatorii, nici vedetele care au urcat pe scenă, ci dealerii de iarbă și pastile.

Așa că să n-o mai aburim cu mega-dezvoltarea și să recunoaștem că Untold e o manifestare infantilă, pentru adolescenți și întârziați: vârsta participanților majoritari e între 15 și 25 de ani. Lumini, show și spălare pe creier cu mimetismul imediat, cu retorica din dotare – promovare, turism, șamd. Nu mai bine o spuneți pe-aia dreaptă, fraților napoceni, că, de la tăticii voștri romani încoace, nu mai puteți fără saturnalii și de excese?

Mai slăbiți-ne însă cu pus Cluju` pe harta DJ-ilor de pretutindeni, că nu faceți altceva decât să scoateți clujenii din oraș. Mai lăsați-le și pe alea cu progresul, civilizația și „oamenii frumoși și energici”, că ne-ați plictisit. Am înțeles că vreți să faceți din Cluj un fel București cu can-can și circotecă media. Nu v-a ieșit cu capitala culturală, v-ați răzbunat cu ce-a rămas din amintirea capitalei europene a tineretului. Ura și la gară!

 

Advertisements

Lasă un răspuns