Advertisements

Din subteranele Clujului

Liviu Alexa de la Ziar de Cluj amenința pe final de 2017 cu dezvăluiri despre un (fost sau actual) secretar de stat clujean. În linia ultimelor articole despre chirurgul Mihai Lucan, ar putea fi vorba de Rareș Trișcă, numit la Ministerul Sănătății și demisionat din Guvern încă de la sfârșitul lunii august. Locul lui a fost luat de un fost deputat, Rodica Nassar, din Teleorman, conform deciziei primului ministru Mihai Tudose, semnată în 31 august.

Un secretar de stat în funcție este Mircea Florin Biban, care înainte a deţinut funcţia de Inspector şef teritorial al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Cluj. Decizia de numire a lui Mircea Florin Biban a fost luată de Guvern în vară. La acea oră era cel de-al doilea secretar de stat pe care îl avea Clujul în Cabinetul condus de Mihai Tudose, după secretarul de stat Rareş Trişcă de la Ministerul Sănătăţii.

melania-ciotMircea Florin Biban a fost director general al CFR Marfă în perioada 2015-2017. Este membru PSD Cluj, fără să deţină funcţii de conducere la nivelul organizaţiei clujene a social democraţilor. Este puțin probabil ca „dezvăluirea” lui Alexa să se refere la el, deoarece (încă) nu este ex-PSD.

În luna septembrie 2017, premierul Mihai Tudose a numit-o pe clujeanca Melania-Gabriela Ciot în postul de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, ea înlocuindu-l pe Bogdan Mănoiu, fost consilier prezidenţial pentru afaceri europene în perioada 2011-2014. Melania Ciot este doctor în relaţii internaţionale şi studii europene al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, iar în 2015 a fost consilier al ministrului pentru Fonduri Europene.

În presa locală se zvonește că un secretar de stat „aruncat de PSD ca o măsea stricată” ar dori să preia frâiele ALDE Cluj, și acesta ar putea fi scopul acestor articole. O variantă plauzibilă ar fi și turdeanul Mircea Irimie, fost secretar de stat în Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social (eliberat din funcție pe 16 mai 2017, după ruptura grupării Daniel Constantin). Până în anul 2007 a fost membru PSD, când a trecut la PDL, partid care l-a susţinut în 2012 pentru obţinerea unui mandat de deputat. La începutul anului 2013, Irimie s-a în scris în PC, partid din fuziunea căruia cu PLR, a rezultat ALDE.

triscaPe perioada mandatului său, deputatul Mircea Irimie a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor (funcție ocupată acum de Emanuel Ungureanu). Fost co-președinte al ALDE Cluj, Mircea Irimie a fost și viceprimar al municipiului Turda în perioada 2008-2012. La alegerile din toamna anului 2016 a refuzat să mai candideze, după ce a pierdut locul 1 pe lista de la Camera Deputaților, în defavoarea Steluței Cătăniciu, promițându-i-se de atunci un post în viitorul Guvern.

Irimie a candidat și pentru funcția de primar, în vara anului 2016, însă s-a clasat pe locul 4. Alți secretari de stat clujeni sunt: Vicentiu Știr (ajuns la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat de la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social în octombrie), George Dan Vușcan (fiul fostului prefect Gheorghe Vuşcan) și Mihai Tămâian. Întrebat despre cine ar putea fi vorba, liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, s-a delimitat sec de aceste speculații:

Nu știu. Cine a greșit să răspundă!

 Sursă foto: ActualdeCluj

Advertisements

Lasă un răspuns