Advertisements

Impresii de prin Maramu`

De mult timp mă tenta ideea unui drum cu Mocănița pe Valea Vaserului, vestita cale ferată care își face loc prin traseele împădurite din nordul țării. Am auzit multe povești, cum c-ar fi plictisitor, că nu e nimic interesant de văzut, că prețul ar fi prea mare etc. Așa că m-am decis să mă conving singură, însoțită bineînțeles de prietenii mei dragi. Prima destinație: Cimitirul din Săpânța.

m4Să transformi un cimitir sumbru în ceva atât de colorat și viu este cea mai bună metodă de a glumi pe seama morții. După mesajele scrise în limbajul regional, specific acestei zone de pe câteva cruci, am intrat să iau câte un suvenir, am făcut câteva poze și prima vizită a luat sfârșit mai repede decât m-am așteptat. Următoarea destinație, vestita Mănăstirea de la Săpânța este ce mai înaltă mănăstire de lemn din Europa, la construirea căreia nu s-a folosit nici măcar un cui, ci doar lemne îmbinate.

m1Este situată la 1 km de șoseaua principală, în inima pădurii, într-un peisaj ce te lasă fără cuvinte; liniștea care domnește aici n-o poți înlocui cu nimic. Am urcat în turn, am vizitat altarul de vară și am admirat în voie priveliștea din jur și trandafirii care te întâmpinau ca un culoar plin de parfum și culoare. Am pornit apoi grăbiți spre Cascada Cailor, deoarece ultima întoarcere cu telescaunul se făcea la ora 18:00. Ne-am luat bilete pentru telescaun, 35 de lei dus-întors și a început drumul spre prima destinație pe care o pot numi cu adevărat genială din această excursie.

m2Despre peisajul de pe munte care te lasă fără aer, drumul prin pădurea de brazi și aerul curat tulburat doar de mirosul oilor de la stână și a vacilor care se plimbau în voie pe creste, cam atât am de spus. Trebuie să fii acolo ca să îl simțiți cu adevărat. Am mers prin pădure cam 1 km jumătate și la un moment dat am văzut-o în depărtare. Nesfârșita cădere de apă din Munții Rodnei, mult mai mare decât mă așteptam.

m6După încă 5 minute de mers am ajuns la baza acesteia, unde am făcut poze și am privit-o minute în șir, fiind cel mai impresionant lucru pe ziua respectivă. Ne-am întors obosiți, dar paradoxal, încărcați cu o energie aparte și ne-am urcat în telescaun. Ne-am îndreptat apoi spre cazare în Borșa și am poposit la pensiunea Vaduri – curată, nimic de reproșat. Astfel s-a încheiat prima zi a excursiei, cu o impresie în mare parte foarte bună. A doua zi, la ora 10:30 am ajuns la Gara din Vișeul de Sus, după ce am băut cea mai bună cafea cu frișcă și lapte nelimitat la doar 2 lei! Mare uimire, mare, în special când la noi la Cluj nu mai întâlnești așa ceva decât în poveștile bunicilor. Trecând peste asta, la ora 11:00 ne-am urcat în tren și am pornit pe vestita cale ferată forestieră. După ce am fost anunțați că vom călători timp de 5 ore cu diferite pauze și fără semnal la telefon, am știut că voi putea admira peisajele în voie fără tentația siturilor de socializare.

Fiindcă n-am fost mai harnici, am prins loc în vagon unde doar geamurile erau deschise si nu totul descoperit cum aveau vecinii noștri din alte două vagoane. Așadar, treziți-vă mai devreme! Ne-am așezat cuminți pe scaune și am pornit la drum. Am stat așa 5 minute, după care am mers în dreptul ușilor, unde domnul de treabă, responsabil de vagonul nostru m-a lăsat să stau pe scările de la intrare și cu picioarele în afară. Ce îți poți dori mai mult? Absolut nimic. Drumul n-a fost nici plictisitor, nici degeaba, nici n-o să-l regret vreodată.

m5Întreg drumul este de-a lungul râului Vaser, prin Valea Vaserului, printre munți, peste poduri, peisaje sălbatice, o mulțime de tufe de zmeură și mure, brazi imenși, locuri neatinse de om și fără alt acces decât acest tren care merge cu 20 de km la oră. Un deliciu. Aerul curat care îți mângâie pielea, sunetul surd al vântului, soarele care parcă nu arde decât cât trebuie, râul care te însoțește fidel până la capătul traseului, nu îți rămâne altceva de făcut decât să respiri și să te minunezi de aceste întâmplări ale naturii. La capătul traseului am staționat aproximativ o oră jumate: puteai să mânânci, să bei o bericică rece și să intri și puțin prin pădure să te mai bucuri de puțină liniște și aer curat. Ah și era să uit de muzica specifică Maramureșului pe care dansau patru tineri (două fete și doi băieți), tare voioși și binedispuși. Cam așa ne-am petrecut acea o oră și jumătate, după care spre marea mea tristețe am fost nevoiți să ne întoarcem, dar din fericire pe același traseu de vis, la locul meu de pe scări cu aerul curat mângâindu-mi fața.

Ca impresie generală, Maramureșul m-a cucerit cu siguranță. Dacă doriți un weekend departe de agitația urbană, de tot ceea ce înseamnă civilizație, vizitați aceste zone, o să vă încărcați cu o energie de nedescris, iar peisajele de acolo vă vor cuceri atât privirea cât și sufletul.

Advertisements

Lasă un răspuns