Advertisements

Măniuțiu la Timișoara

Am asistat duminică la a treia punere în scenă de către regizorul Mihai Măniuțiu a unui text scris de dramaturgul norvegian Jon Fosse. După Chitaristul la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda și Iarna montată la Teatrul Nottara, Rambuku s-a jucat în premieră la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Spectacolul va ajunge în luna octombrie la București, fiind pe lista celor selecționate de către Marina Constantinescu, directorul artistic al Festivalului Național de Teatru.

r2Astfel, spectacolelor clujene: Procesul, după Franz Kafka, în regia Mihaelei PanaintePlaylist de C.C. Buricea-Mlinarcic, în regia lui Tudor Lucanu – de la Teatrul Național și În adâncuri, de Maxim Gorki, în regia lui Yuri Kordonsky, și Rosmersholm de Henrik Ibsen, în regia lui Andriy Zholdak – de la Teatrul Maghiar, li se adaugă alte opere cu amprentă clujeană, dar nu e vorba de un singur spectacol. Și Cafeneaua Pirandello, cu un scenariu dramatic de Anca Măniuţiu, după texte de Luigi Pirandello, în regia aceluiași Mihai Măniuţiu, coregrafia Andreei Gavriliu, decorurile lui Adrian Damian și costumele Luizei Enescu, pusă în scenă la Teatrul „Regina Maria” Oradea – a intrat de asemenea în selecția Festivalului Național de Teatru.

Revenind la spectacolul de la Timișoara, a cărui cronică va fi publicată pe teatru.info, a fost o ocazie unică de a vedea pe scenă un spectacol în regia artistică a managerului Naționalului clujean, cu care acesta nu are voie să lucreze în calitate de regizor. Din fericire, domnul Măniuțiu lucrează cu alte trupe din țară, cum sunt cele ale Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Teatrului Aureliu Manea din Turda, „Regina Maria” din Oradea sau „Mihai Eminescu” din Timișoara.

r3Fiind director al Teatrului Național din Cluj, regizorul Mihai Măniuțiu nu are dreptul să lucreze cu trupa – sau cel puțin așa spune legea. Chiar dacă sunt câțiva regizori care montează în teatrele pe care le conduc (este și cazul directorului Gábor Tompa, dar Teatrul Maghiar nu are titulatura de Teatru Național și nu este finanțat de Ministerul Culturii). Fiecare face ce vrea – spune Mihai Măniuțiu, dar conform legii, deocamdată domnia sa nu poate face asta. Nu pe bani. Așa că m-am aflat în situația de a urmări ultima sa piesă tocmai la Timișoara.

Îi mai auzisem pe amicii mei bănățeni povestind cu admirație că vin Tompa și Măniuțiu de la Cluj la vreun festival, dar știam că pentru ei Clujul este, ca și Transilvania, un teritoriu imaginar, aproape mitologic: și cafeaua e mai bună la Cluj, aveți și TIFF, și Electric Castle… A trebuit să intru (după 20 de ani) în Sala 2 ca să le-nțeleg admirația sinceră, și să-mi dau seama că nu-i vorba de vreun snobism.

Am asistat la un teatru de secol XXI, o punere în scenă a celui mai tradus autor european contemporan: Jon Fosse, numit și „noul Ibsen”. Care nu propune un teatru de răspunsuri, ci unul de întrebări. Dacă apropos de ce/cine/unde e RAMBUKU încă mai meditez, știu cu certitudine cum este teatrul acestuia, golit de dramolete sau ipocrizii: ceva se întâmplă; cineva vine. Sau, ca acum, cineva pleacă. În „Rambuku”, un cuplu este gata să plece dintr-o casă, spre altundeva. Miza aici este dacă vor face ei călătoria împreună, sau…

Cât despre… ce este acest Rambuku? Este el ceva sau cineva? Răspunsurile țin de apanajul unui teatru total, pe care m-aș bucura să-l revăd cât de curând și pe scene clujene. Cronica spectacolului aici.

Advertisements
3 Responses to “Măniuțiu la Timișoara”
  1. Dorin 19 iulie 2017
  2. stefan iordanescu 19 iulie 2017
    • stefan iordanescu 19 iulie 2017

Lasă un răspuns