Advertisements

Mănăștureanul II

Continuare de aici.

Nu exista nici autobuz spre oraș, doar un troleu care, în anii 60, circula până la pod, după care întorcea pe platoul unde este actuala Cale Floreşti. Erau patru linii de troleibuz, dar Romy știa și folosea doar trei dintre ele: linia 1 mergea din Mănăştur la Clujana, şi pornea de pe Calea Floreşti. Mai era linia 3 de la Gară în Gheorgheni şi 4 de la Gară spre Aurel Vlaicu.

Când Geta râdea de el că nu cunoaște transportul local, Romy îi spunea că el știe mai bine rețeaua de cale ferată, că doar acolo lucrează, nu-i șofer de autobuz. Și rețeaua asta era mai complicată: avea 9 magistrale principale, iar ruta lui, Cluj-Huedin, era pe magistrala 300. Mănășturenii erau cunoscuți drept cuțitari și cetele lor de flăcăi asigurau paza mahalalei. Trăiau în legea lor și Romy era fascinat de aerul de libertate de acolo, în contrast cu atmosfera sumbră din oraș. Doar transportul dificil spre Gară, ca să ajungă la servici, ca și întâlnirea cu Dora, l-au făcut să se mute înapoi în Cluj.

Se întâlnise cu ea la cofetăria Doina pe strada Horea și fata, fâșneață, îi propuse să se mute împreună, altfel aventura ei din oraș avea să să încheie: îi era greu să plătească de una singură chirie în Piața Gării 11, unde proprietar era un fost comisar de poliție, ajuns viceprimar. Și Romy acceptase doar pentru că era chiar visavis de bufetul lui preferat: Ciocanul, unde o cunoscuse pe Dora, și pentru care abandonă bucuros CostăneasaPe atunci blocurile muncitorești abia se proiectau, și singurul loc în care apăruseră clădirile pentru noul „Cluj în salopetă” cum îl numea Romy disprețuitor, erau în Iris, în zona Bufnița.

06Acolo era Fabrica de porțelan spre care ducea una din primele linii de autobus (cealaltă, ce pornea tot din Piața Unirii, mergea spre Dermata). Erau multe zone părăginite în Clujul anilor 60, dar Bufnița era cel mai mizer cartier al orașului. El figura pe hărțile Clujului și avea un nume oficial, dar lumea îi spunea Bufnița din cauza mirosului. Era populat mai ales de familii de gabori unguri, spre deosebire de strada Lingurarilor din mahalaua Mănășturului, unde stăteau țiganii români. Locuințele de aici erau improvizate din chirpici, lemn, cartoane și mai ales rebuturi de la fabrica de porțelean. Nu exista nici apă la cișmea și nici lumină electrică.

Și mai era un motiv pentru care se mutase Romy din Mănăștur: de teama Miliției. În acel an, pentru dezafectarea Bufniței, se pregtiseră mai multe barăci la periferia orașului: în Valea Seacă, Borhanci, Bărc și Valea Chintăului. Apoi, într-o noapte, zona a fost înconjurată de Miliție, în așa fel încât nimeni nu mai putea intra sau ieși. Locuitorii au fost urcați în camioane și strămutați în barăcile pregătite dinainte. Fiecare familie a primit o boxă în baracă și un WC în spatele ei. Până dimineață, cartierul a fost dărâmat în întregime cu buldozerele, după care terenul a fost nivelat. 

– continuă aici

Advertisements
One Response to “Mănăștureanul II”
  1. Pingback: Mănăștureanul – Cluj pro și contra 11 august 2017
  2. Irelevant 11 august 2017

Lasă un răspuns