Advertisements

Mănăștureanul

Continuare de aici.

Clujul anilor 60 trecuse deja printr-o perioadă de comunizare, la 10 ani de când România devenise Republică populară, în anii 50. La naţionalizarea din 1946, pornită în urma „democraţiei populare” instaurate de comunişti prin constituție în 49, pe pereţii Fabricii de bere trona o placă pe care scria: Până aici democraţia, de aici Mănăşturul! Asta nu neapărat depreciativ la adresa Mănășturului, pentru că democrația populară era asociată de clujenii români cu ungurimea și cu rușii.

05Mănășturul era atunci mahalaua românească a orașului, așa cum Iris era mahalaua gaborilor unguri. Numele celui cartierului de azi al Clujului are la origine termenul maghiar de monostor, care înseamnă mănăstire. Zona se afla în proprietatea unei abaţii benedictine. Dar pe atunci, Mănăşturul era doar un sat cu câteva uliţe, pe care oamenii le ocupau după categorii sociale. 

Satul avea două străzi mari: strada Câmpului şi Lingurarilor (actuala Primăverii). Cei mai înstăriţi locuiau pe strada Câmpului, iar Lingurarilor era mahalaua mahalalei, adică a vechiului sat Mănăştur. Oamenii cu stare aveau și pajiști, iar muncitorii pădure, în care se refugiaseră cândva din calea hortiștilor. 

Tot pe un teren al mănășturenilor se cultiva și hamei. Podul de azi peste linia de tramvai era locația unei crâşme celebre, numită Costăneasa. Terenul din faţă, care acum e ocupat de parcarea de sub pod, era gol și acolo parcau căruţele. Veneau acolo în zilele de târg, miercurea şi vinerea, oameni din Feneșul Săsesc, Gilău, Căpuș și din toată zona de vest a Clujului. Se adunau seara la crâşmă pentru că aveau loc pentru căruţe, la întoarcere – unii de bucurie că au vândut, alţii de necaz. Până să-nceapă construirea blocurilor, toată zona de până la Colina avea denumirea generică de Szabas – un fel de cartier „fără nume”.

Acolo nu ştia nimeni ce se întâmplă, poliţia nu intra niciodată așa că se adunau toţi interlopii oraşului. Romy se mutase la concubina lui, care stătea într-o cocioabă ţigănească. Nu ştia nimeni câţi oameni sunt acolo, cine și unde stă. Nu exista autobuz spre oraș, doar un troleu care, în anii 60, circula până la pod, după careîntorcea pe actuala Cale Floreşti, unde e platoul. Mai era linia de troleibuz 3 de la Gară în Gheorgheni, 4 de la Gară spre Aurel Vlaicu şi 1, care era prima linie, din Mănăştur la Clujana, şi pornea de pe Calea Floreşti.

– continuă aici

Advertisements
No Responses to “Mănăștureanul”

Lasă un răspuns