Advertisements

Mămici de pici în multinaţionale

Ştii momentul acela când consideri că eṣti mare ṣi vrei să faci multe tare? 

Cu o mână te machiezi, cu cealaltă pui repede la spălat ṣi dacă mai aveai o mână, nici patul nu scăpa nearanjat. Cu o mână îţi mângâi puiuţul ca să se ridice din pat, în timp ce cu cealaltă, l-ai ṣi îmbrăcat.

Ştii momentul acela când eṣti prins în trafic, momentul acela în care te calmezi cu foc, rugându-te să o ia coloana aceea imensă de maṣini, din loc? Ştii momentul acela când, auzi la radio că 86% dintre repondenții unui studiu susţin că o femeie este împlinită dacă este căsătorită iar 74% – dacă are și copii. Doar 29% leagă împlinirea femeii de satisfacțiile de la locul de muncă.

Nu stau rău cu cifrele, le analizez cuminte. Dar vine ṣi momentul când îmi aduc aminte că, cel mai greu e să pui VIAŢA în CUVINTE. În companiile multinaţionale nu e doar muncă multă. Câteva mămici din multinaţionalele clujene ne povestesc cu ce se confruntă:

«Multinaţionalele sunt cam anti-familie. Colegii comentează că trebuie să lucreze ei mai mult, deoarece norma ta se reduce la 6 ore sau că trebuie să îţi iei concediu medical pentru a sta cu copilul, dacă este bolnav. Nu mai iei procent maxim în cazul măririi de salariu, odată ce ai anunţat că eṣti gravidă, că doar nu contează contribuţia pe care ai avut-o. Oricum mergi în maternitate ṣi ce rost are să îţi crească salariul. Training-urile ṣi alte chestii, rămân pe când te întorci!» (C. M.)

mamici«Mă întorsesem de câteva luni din maternitate ṣi erau poziţii deschise în cadrul unei echipe de AR (accounts receivable). Am discutat cu toţi, am aplicat ṣi am participat la interviu. Cei din echipa respectivă, ṣi-au întrebat team leader-ul cine e pe lista scurtă. Când le-a spus că sunt mamică întoarsă din maternitate, au făcut scandal, că lor nu le trebuie una cu copil. Team leaderul… mămică ṣi ea, a cedat în faţa echipei. Oricum nu mergeam, ţinând cont de atitudinea lor. Pentru unii team leaderi din companiile multinationale, ideea de concediu e orice după program, adică inclusiv boala. Pentru mine ṣi echipa din care fac parte, e nasol stresul team leaderului, care se răsfrânge asupra noastră, KPI, dar mai ales cu concediile ṣi zilele libere. » (P.A.)

«Multinaţionalele din ziua de azi promovează puţin anti-familia. În Cluj, excepţie face EON, care îţi pune la dispoziţie gradiniţă. Asta face ca EON să fie multinaţionala cea mai puţin anti-familie. Dacă nu eṣti trup ṣi suflet pentru job, prin asta înţelegându-se că trebuie să pui la bătaie  toată capacitatea ta fizică, intelectuală ṣi emoţională, nu ai «CAN DO attitude». (L.A.)

Ştii momentul acela când îţi răsună în minte un: «Nu ai CAN DO attitude!», apăsat? «Mami, mi-ai promis că într-o zi mă duci să stau mai mult cu tine, la serviciul tău. Mami, ţi-am decupat o inimioară de hârtie. Am scris să fii cuminte, mami, te iubesc. Să o duci cu tine la serviciu, să te uiţi la ea ṣi să vii la mine. Mami, câteodată, mi-e aṣa de dor de tine!»

Unii mă întreabă cât timp petrec cu copilul. Îi privesc în ochi ṣi le răspund tot cu o întrebare: «Are sens să mă justific, oare?» Câţi nu ṣi-ar dori din tot sufletul badge-ul meu? Chiar contează pentru ei, ce fac sau cine sunt eu?

Doamne, oare clipele petrecute cu copilul ar trebui să fie target-ul meu?

Pe o piaţă a muncii, unde nowadays există angajatori care strâmbă din nas când aud că eṣti mamă, cam de câte ore pe zi petrecute la birou e nevoie ca să ai un cuvânt de spus? Ce înseamnă să fii independentă ṣi cu capul sus? Nu înseamnă să te iei la trântă cu lumea întreagă pentru a demonstra că eṣti egala bărbaţilor?

E târziu. Ce aṣ mai putea, la ora aceasta analiza, legat de viaţa mea?

Mama mea nu a avut nimic din ceea ce am eu. Faţa îi era plină de riduri, mâinile bătătorite, părul veṣnic prins, mirosind a mâncare. Nu avea niciodată timp pentru ea, deṣi îṣi făcea întotdeauna timp pentru noi. Eu, în schimb, pot cumpăra ceea ce îmi doresc. Mama mea avea privirea plină de înţelegere ṣi sufletul plin de iertare. Eu mimez înţelegerea. Şi ce dacă viaţa mea nu e plină de înţelesuri? Eu administrez iertarea. Şi ce dacă mie însămi nu îmi iert slăbiciunea de a mă îndoi?

Tatăl meu a lucrat într-un loc unde oamenii se legau ṣi sufleteṣte, nu doar cu sfoară unii de alţii, când intrau în hăul adânc, de unde nu ṣtiau dacă o să mai iasă. În acest loc, unde preţul muncii putea fi viaţa, oamenii îṣi vedeau unii altora frumuseţea, în ciuda noroiului care-i acoperea din cap până în picioare ṣi a planului (target), pe care îl aveau de îndeplinit.

Şi ce dacă noi abia ne mai privim pe floor? Dacă mie nu îmi pasă, oare nu le pasă nici lor? Cât e prea mult, cât e puţin, cât e suficient, cât e prea greu? Dificil de analizat mereu? «Mami, adevărul e cam pe la jumătatea drumului, unii aṣa zic. Azi, un pic, mâine un pic… » 

Când ajungi seara acasă, mai ai timpul ṣi dispoziţia necesară să analizezi, oare, cât din ceea ce îi oferi copilului, are cu adevărat, pentru el, valoare?

Conform unui studiu publicat în jurnalul Current Biology, simpla prezenţă a mamei ajută la dezvoltarea creierului copilului.

Mă întreb, ţinând cont de acest studiu, câte femei, după un concediu de maternitate de o lună, două, maxim ṣase, se întorc fericite să privească cerul, dintr-o încăpere fără ferestre dar cu perspective frumoase?

Mă întreb dacă privesc adânc cerul din sufletul lor?

Mă întreb dacă nu li se face dor de un zâmbet, o privire, două braţe mici întinzându-se, pline de iubire?

 «Mami, mi-ai promis că într-o zi ai să mă duci să stau mai mult cu tine, la serviciul tău. Mami, te rog, ai grijă de tine, măcar pentru mine! Mami, dar mai bine mai devreme decât mai târziu, bine?»

*Pe Anca Fenesan o găsiţi aici

 

 

 

 

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: