Advertisements

Cine-s viniturile Clujului?

Se pare că suntem o nație migratoare. Potrivit statisticilor Naţiunilor Unite, doar sirienii refugiați din faţa războiului mai depăşesc masa românilor emigranţi economici. Ne confruntăm, dincolo de migrația externă a românilor, și cu mișcări interne ale populației atrase de așa-numitele orașe-magnet. Cluj-Napoca este unul dintre ele. Conform unui raport oficial al Băncii Mondiale publicat aici, Clujul are actualmente o populație de 471.000 de locuitori / lucrători, din care 204.000 sunt migranți, reprezentând procentul însemnat de 43,3%.

Ce atrage magnetul?

clujConform raportului, majoritatea viniturilor clujene sunt din Zalău și Bistrița (peste 2.750 persoane), urmați de băimăreni și turdeni (peste 2.250). Urmează sătmărenii (peste 2.000), cei din Dej (peste 1.800) și Alba (peste 1.500). Pe ultimele locuri în acest Top 10 apar, cu peste 1.300 persoane, migranții veniți la Cluj din Târgu Mureș, Oradea și Gherla. De remarcat că doar 54% din așa-numitele „vinituri” sunt orășeni, în vreme ce 46% vin din zone rurale, așadar un procent destul de echilibrat.

Viniturile și cei aflați în tranzit vorbesc cel mai frumos despre Cluj (în fond, și optimismul i-a mânat aici), în vreme ce clujenii get-beget mai degrabă cârcotesc, știind că viața în marele oraș e scumpă și că nu e totul chiar așa roz cum pare la prima vedere. Mai binevoiesc uneori a da share la poveștile altora, probabil pentru ca să le crească 1)valoarea imobilelor la care plătesc rate grele și 2)prețul chiriilor care mai scad nițel (sau poate chiar binișor) din acele rate.

Dacă România se mută spre vest, țara fiind părăsită anual de un oraş de mărime mijlocie, de 80 de mii de locuitori, tinerii abia ieșiți de pe băncile școlii caută să se mute în orașe care le oferă în primul rând educație și eventual locuri de muncă pentru a se întreține în perioada studiilor. Majoritatea celor care pleacă afară este alcătuită din tineri calificați, cu diplome de studii – sau eventual dornici să se perfecționeze într-un domeniu. Mulţi sunt sătui până peste cap de mizeria morală şi materială din şcoli şi spitale golite de personal ori de administrații pline de penali, scrie dw.ro.

Despre care Cluj vorbim?

Confirm raportului citat, Clujul este al 3-lea oraș din UE în ceea ce privește ritmul de creștere economică. Din românii intervievați, 15.3% din s-ar muta în Cluj dacă ar avea ocazia. Rămâne de văzut cum păstrăm magnetul acestei potcoave care e Clujul acum. Cei de la cluj.info sunt de părere că ar trebui să aruncăm un ochi și prin curțile vecine și să ne inspirăm din ideile bune ale altora, asta ca să nu rezumăm a ne compara cu cei rămași în urmă (ori cu Clujul de acum 14 sau 28 de ani).

Adică să nu ne uităm la exemple SF pentru noi (gen Copenhaga sau Amsterdam), ci să luăm aminte la bunele-practici de la noi din țară, pentru că: dacă știm să deschidem ochii vom vedea că nu a inventat Clujul apa caldă și nici nu a găsit întotdeauna cele mai bune soluții la problemele-cheie cu care se confruntă orașul, susține sursa citată. Întrebarea-cheie care trebuie pusă în aceste discuții este la ce ne raportăm, sau despre care Cluj vorbim? Putem vorbi despre Clujul de azi pe care-l proiectăm undeva în viitor, sau putem discuta ca la șezătoare, povești din bătrâni, despre Clujul de ieri.

Ambele abordări au rostul lor, dar ultima este una PR-istică (bună pentru turiști) și abia prima ar trebui să preocupe administrația clujeană, pe cei care țin în mâini, cum se spune, destinele orașului. Pentru că destin se referă la viitor. Actul de comandă cere oameni fideli, știu cei care au fost vreodată în situația de a conduce o masă de oameni. Și da, au dreptate când discutăm despre căprării, despre executanți sau despre războaie – dar administrația nu este despre război, cel puțin nu cu proprii cetățeni. Administrația este, sau ar trebui să fie, despre o viziune împărtășită de cetățenii urbei, asta dacă vorbim de o urbe cu pretenții europene.

Discuții versus osanale

Sigur că în acest context lucrurile se complică și nivelul discuției este (sau ar trebui să) altul, iar problemele la vârf diferă de problemele de la bază. Nu le putem aborda pe primele fără să le fi rezolvat pe ultimele, dar nici nu ne putem complace la nesfârșit la un anumit nivel. Clujul și-a ridicat singur ștacheta participând la diferite competiții europene. Pe unele le-a câștigat, pe altele nu. Este momentul să renunțe la strategiile necâștigătoare și să treacă la elaborarea unei noi viziuni, în care să nu se mai compare (doar) cu el însuși, cu Baia Mare sau Craiova.

Aceste rânduri sunt scrise la Craiova, în urma unei discuții cu Marius Dobrin (turdean pe jumătate), care se mira de problemele care ne preocupă la Cluj, în vreme ce restul țării se zbate în cu totul alt context. E ușor să faci un exercițiu de genul divide et impera – în fond asta se practică de câteva mii de ani – să îți segmentezi „supușii” pe nații, religii, vârste, adulatori sau critici și să livrezi un mesaj pentru votanții tăi. Sau, ceva mai dificil, să aperi interesul public în fața interesului privat, pentru că asta este o dispută ceva mai nouă, de câteva zeci de ani.

În acest context, nu „viniturile” sunt problema Clujului. Asta cu viniturile e o discuție de prin anii 60-70, de la debutul industrializării forțate, culminând cu vizita lui Ceaușescu aici în 1974 – când Clujul a devenit și Napoca. Ar fi de preferat să nu vorbim atât de Clujul de acum o jumătate sau sfert de secol (deși avem ce învăța din exemplele trecutului) cât de Clujul de azi și mai ales, despre cum va arăta Clujul de mâine. Asta, desigur, dacă suntem capabili să purtăm astfel de discuții. Dacă nu, după noi, potopul!

Advertisements
One Response to “Cine-s viniturile Clujului?”
  1. Angela Moldovan 23 septembrie 2017

Lasă un răspuns