Advertisements

Lupta clujeñilor pentru identitate

Una din problemele clujenilor este că în ultimele trei decenii li s-au impus identități „colective”, fără a fi consultați decât – la gata – cu privire la acceptarea sau respingerea lor. O democrație pseudo-participativă precum cea românească din perioada post-revoluționară își implică cetățenii doar o singură dată la patru ani. În restul perioadei, actorii politici blagosloviți cu votul popular, crezându-se „aleși”, livrează în discursul public clișeele identitare care (au impresia ei că) i-au propulsat.

Iar clujenii, deși se cred mai cu moț decât restul populației din România, nu au făcut altceva decât să achieseze ori să se distanțeze timid de aceste modele. Prea puțini au fost cei care au zis: fugi, bă, de-aciasta nu ne reprezintă pe noi! sau cel puțin genul ăsta de delimitare nu s-a putut auzi din cauza discursul majoritar. Conform logicii cine nu este cu noi e împotriva noastră, clujeanul de rând s-a lăsat dus de turmă, ca să nu fie considerat el măgarul cu opinie separată, deși „turmele” astea au întreținut permanente zâzanii în societatea ardeleană.

S-a simțit aici din ce în ce mai puternic contrastul dintre globalizarea tehnico-economică şi balcanizarea politico-culturală. Cu cât rețeaua tehnică (internet, telefonie) se întinde mai abitir, cu atât lumea se fragmentează cultural: are loc un proces de atomizare. Avem senzația că suntem tot mai aproape unii de alții, mai uniți prin tehnologie – în vreme ce distanțele reale dintre noi se măresc.

După ce ecourile epocii Funar s-au stins treptat la Cluj, aplanate și nu prea (mai mult manipulate) în epoca Boc, clujenii s-au trezit că nu mai au nicio identitate dacă nu se confruntă cu alții, așa că s-au oțărât prin mass-media la bucureșteni, făcându-i mitici și așteptând ca Bucureștiul să se prăbușească la picioarele Clujului prin hau-hau. Între timp, toți cetățenii Metropolei lipsiți de certificatul nobiliar al nașterii la Cluj sunt alintați cu apelativul de viñituri – asta chiar dacă plătesc taxe și impozite aici și au dreptul la buletin de Cluj sau măcar la o viză de flotant.

Există două feluri de relicve din cele două amintite epoci: categoria de clujeni ce nu realizează că tocmai eticheta de viñituri pusă altora îi transformă pe ei în clujeñi, alături de categoria napocenilor, un fel de relicve din epoca Funar. Napocenii, clasa pseudo-conducătoare în comunism (muncitorimea) și-a „regăsit” identitatea în opoziție cu comunitatea maghiară în momentul în care Funar le-a indus necesitatea recuceririi orașului din mâinile ungurilor cotropitori.

Ocupați cu astfel de conflicte imaginare, induse de intelectualii protocroniști ai Metropolei, clujenii s-au trezit lipsiți de o identitate coerentă. Cu toate (sau în ciuda faptului) că în oraș există o serie de ONG-uri care își propun să livreze și alte variante de apropiere a Cetățeanului de Oraș, eforturile acestora nu sunt (prea serios) susținute de municipalitate. Un exemplu recent de inducere a conflictului în marele Oraș de pe Someșul mic este legat de aglomerația de pe străzi.

Ca urmare a discursului oficial că un șofer cu mașina personală ține o duzină în spatele lui (adică din vina sa ar fi orașul așa de aglomerat) clujeñii se plâng pe facebook că prea mulți oameni „din provincie” s-au mutat în Metropola ardeleană. Scriptic, gândirea acesta apare fie în forme aparent inofensive, gen Cluj CAPITALĂ sau în comparații pasiv-agresive între Cluj și București; fie în vituperări verbale extreme în care oricine nu-i clujean get-beget este tolerat în Metropolă și-ar fi bine să stea mai mult pe-acasă, în ghetoul său urban, să nu aglomereze orașul.

Advertisements

Lasă un răspuns