Advertisements

Clujul sub lupă

Orașul socialist este o zonă mai degrabă abstractă în care sacrul și profanul se întâlnesc atât de confortabil, aproape fără a se deranja unul pe altul. Clujul, în special, este un oraș interesant de cercetat deoarece a trecut prin variate etape de „dezvoltare” și continuă să provoace curiozitatea nu doar a cercetătorilor, dar și a artiștilor sau investitorilor.

La intersecția diverselor procese care au loc într-un oraș animat de creșterea locurilor de muncă și oferta culturală vastă apar atât lucruri de care ne putem bucura – spații artistice, comunități creative, cât și unele care îngrijorează – prețurile mari, aglomerarea, inegalitățile sociale.

n2Încercând să clarifice dar și să atragă atenția asupra multiplelor aspecte valabile pentru zonele urbane, Norbert Petrovici scrie un volum despre orașul socialist cu subtitlul O economie politică a socialismului românesc. Ideea de pornire vine de la o constatare surprinzătoare făcută de sociologul clujean: atât în zona de cercetare cât și în discursul public cauzele diverselor probleme sunt aruncate pe seama orașului socialist: de-aia sunt transporturile cum sunt, aprovizionarea urbană sau locuirea.

Chiar dacă au trecut aproape 30 de ani, despre multe probleme credem că ar mai fi cauzate, încă, de moștenirea socialistă. Ceea ce nu este tocmai fals când vorbim de infrastructură, unde nu s-a făcut mare lucru în ultimii ani. Însă demersul autorului Zonei urbane nu este unul propagandistic, Norbert Petrovici încercând să descentreze discuția, iar în prima parte a cercetării sale pune un semn de întrebare după expresia „oraș socialist”, considerându-l mai degrabă o formă de urbanizare cu similarități în alte spații din lume.

Cartierele socialiste sunt de fapt forme de dezvoltare periferice în care au loc diverse compromisuri, specifice tuturor orașelor în creștere din acei ani ai industrializării forțate (vorbim de anii `70). În perioada similară, și managementul capitalist era centralizat, statul subvenționând crearea suburbiilor și susținând infrastructura pentru a încuraja locuirea colectivă a periferiilor care alimentau orașul cu forță de muncă ieftină. Pentru capitalul extern, doar orașele de prim rang din Europa de Est prezintă interes investițional.

De unde interesul crescut din ultima vreme pentru marile orașe?

Desigur că este vorba de investiții – dar s-ar putea ca toate acestea să ducă la o regionalizare tacită, ghidată economic în jurul polilor de creștere, dacă nu a fost să fie una administrativă, venită în urma unor decizii asumate politic. În România sunt 13 municipii de rang I, care pot constitui zone metropolitane cu localitățile din jur aflate la distanțe de până la 30 km, dintre care 7 sunt considerate pol de creștere, aceste „zone urbane” aglomerând o treime din populația țării.

Mai sunt apoi 89 de municipii de rang II, care duc ponderea populaţiei urbane a Românie spre 56% din total. Mai bine de 25% din cei 19,6 milioane de locuitori rămași în țară sunt concentrați în municipiile de rang I și în capitală (considerată de rang 0), care găzduiește 10% din populația totală a României. Cele mai mari investiții sunt cele imobiliare, mult mai rentabile în marile orașe, iar cei de la firma de consultanță Colliers mizează în perioada următoare pe Cluj, Iași și Timișoara – capitalele regiunilor istorice.

Asta nu înseamnă că orașele generează automat dezvoltare, ori că bogăția presupune neapărat orașe, dar există o corelație directă între acestea două.

Supra-aglomerarea Bucureştiului, dorinţa com­pani­ilor de a se extinde către alte mari oraşe din ţară, atrase de nevoia de consolidare a business-ului şi nu în ultimul rând de infrastructura ceva mai dezvoltată, vor face din acestea oraşele-magnet ale României, astfel încât creşterea să nu mai fie monopolizată de Capitală.

„Sunt premise şi pentru evoluţia Braşovului, mai ales dacă se va construi un aeroport acolo şi autostrada Comarnic-Braşov“, afirmă Laurenţiu Lazăr, director al departamentului de investiţii Colliers Int. România.

Advertisements

Lasă un răspuns