Advertisements

Lucanul Păun

Un exemplu pentru ceea ce se întâmplă în parteneriatul public – privat din România este cazul urologului Mihai Lucan. Presa centrală și cea locală se forțează să explice cititorilor – cu virgule în exces, dar în cât mai puține cuvinte – cum stă situația. Audiența este informată că situaţia grea în care se află Institutul de transplant renal din Cluj a fost cauzată de managementul defectuos din ultimii ani şi de colaborarea impusă de fosta conducere cu clinica privată LukMed, ”în urma unui contract de colaborare păgubos, care a condus la scăderea serviciilor medicale atât calitativ, cât şi cantitativ” – după declarațiile fostului director, citat de Mediafax.

Cam așa au funcționat parteneriatele de acest gen, din păcate, în multe domenii, și nu de azi sau de ieri. Așa cum a recunoscut inclusiv „omul politic” Ioan Rus, fost ministru, metamorfozat azi în om de afaceri, în România nu a existat capital, iar acesta s-a format prin privatizări mai mult sau mai puțin oneroase. Acum, însă, această perioadă s-a încheiat – au decretat Ioan Rus și „statul paralel”. Nu știu ce este mai trist în toate aceste afirmații: faptul că 1) a existat o perioadă de haiducie eufemistic numită perioadă de tranziție, că 2) mulți nu înțeleg nici acum că această perioadă s-a încheiat, sau că 3) se știa despre aceste deprinderi medievale în loc ca practicanții lor să fie arestați direct, fără tergiversări?

După cum declara Emanuel Ungureanu, actualul deputat USR a reclamat problemele de la IUTR încă din 2003, când era angajat acolo. Problema cu „moștenirea istorică” este că s-au făcut și se fac în continuare mari confuzii. Căpușarea unui institut medical, numit acum management defectuos, era văzută în altă oglindă – de business, să zicem – drept un management briliant al privatului care, sesizând deficiențele colosului cu picioare de lut = economia centralizată, a reușit să-i ia fața; în primă fază, căpușând, și acesta, vreo fabrică de stat. Așa cum n-am putut face în România capitalism fără capital (sau capitaliști fără capital), nici medicină fără medici nu putem avea.

Iar soluția pentru medicina românească nu este medicul sărac și cinstit – asemeni lui Ion Iliescu – pentru că acela va pleca peste hotare, ci medicul bine plătit. Că să nu mai existe un caz Lucan, iar sistemul medical să-și permită să păstreze medicii eminenți, este nevoie de bani, nu de pisici ori subfinanțare. Pe lângă pilonul II și III de pensii avem nevoie de spitale private, legale, dezvoltate prin asigurări sau sisteme alternative. Tot ce oferea până acum câțiva ani celor cu adevărat bolnavi sistemul medical românesc (pentru că mai sunt și bolnavi moderni sau închipuiți) era un pseudo-sistem de îngrijiri paleative; un fel de purgatoriu cu gresie și faianță, îmbunătățit mai nou cu geamuri termopan și cu… zăbrele.

Advertisements
2 Responses to “Lucanul Păun”
  1. Murphy 23 decembrie 2017
    • Marius Oliviu 23 decembrie 2017

Lasă un răspuns