Advertisements

Istoricii, pragmaticii și vizionarii

După cum se raportează la istorie, avem vreo trei categorii de indivizi: primii sunt cei care țin cont mai ales de trecut, aici intrând inclusiv falșii patrioți, dacopații și în general toți cei care au senzația că lumea merge în jos, pentru că știu ei cum a curs istoria.

Și o spun ca și cum ar fi fost acolo, deși multă istorie e de fapt istoriografie, adică istorie povestită sau rescrisă. Dintr-ăștia avem între 1/4 și 1/3. După istorici urmează pragmaticii, oamenii soluțiilor de moment, iar aceștia sunt majoritari, peste 1/2. Mulți dintre ei habar n-au pe ce lume trăiesc, și totuși sunt cei mai apreciați „furnizori de soluții”, chit că mulți lasă în urma lor un haos, și administrativ și legislativ.

Mai rămân vreo 10 procente pentru vizionari, lideri politici sau oameni de afaceri (v. Elon Musk) care se raportează la viitor. Se mai numesc și progresiști. Ideile lor sunt de cele mai multe ori utopice, pentru că vizează un viitor prea îndepărtat, meritul lor fiind că-i alimentează cu soluții pe pragmaticii de mâine.

Dacă ar fi să luăm foștii președinți, Iliescu și Constantinescu erau cam ancorați în trecut – deci istorici, Băsescu pragmatic, cât despre Iohannis toți am sperat că va fi un vizionar. Primarii Clujului: Funar – istoric, Boc pragmatic-populist, vizionarii mai așteaptă. Dacă istoricii și pragmaticii sunt ușor de contestat sau chiar bătut cu armele proprii (argumente istorice sau altele, mai pragmatice), vizionarii au un avantaj incontestabil.

Lumea pentru care luptă ei există în imaginația lor, iar ei doar încearcă s-o prefigureze. Oamenii ăștia interpretează existența umană și istoria pornind de la teoria evoluției speciilor. Nu sunt pur și simplu evoluționiști, ci o ramură pop a acestui curent, în floare prin reportajele de pe Discovery sau prin cărți pe val cum ar fi Homo Deus a lui Harari.  Numit de scriitorul Arthur Suciu biologism, acest curent este legat de vitalism și mai mult de (neo)lamarckism decât de darwinism.

Biologismul are un anumit substrat nietzscheean, ceea ce e oarecum firesc: filosofia lui Nietzsche a fost uneori confundată cu darwinismul, chiar dacă Nietzsche însuși a atras atenția că aceasta e o gravă eroare.

„Totuși, propaganda biologistă este în esență nietzscheeană, e Nietzsche fără patosul distanței. Aceste reportaje sau cărți sunt foarte relaxate, în opoziție cu încordarea insuportabilă a cărțuliilor lui Nietzsche. Filosoful german este depatetizat, falsificat, adus în zona pop culture (toată propaganda științifică e pop, un fenomen interesant de asociere). Cu toate acestea, raționamentele rămân nietzscheene.

Ele nu fac referire la vreun substrat „fascist” al propagandei biologiste. Nu, e doar nihilism, un nihilism fără „eterna reîntoarcere”, un nihilism care, la un moment dat, virează spre Darwin, un nihilism care a găsit, care e prezentat ca limbaj ultim și e legitimat științific. Or, toată șmecheria e să ne ținem de eterna reîntoarcere și de voința de putere. Nihilismul biologist e o formă de chietism vesel, prin care suntem învățați să ne împăcăm cu ideea că nu însemnăm nimic și totul e o pură întâmplare” – afirmă Arthur Suciu.

Advertisements

Lasă un răspuns