În căutarea candidatului manciurian

Diaspora română pare să aibă amintiri idilice despre țărișoara abandonată între munți, ori pe malurile vreunui râu. Un tărâm de poveste primordială, în care binele încă se mai luptă cu răul – care rău este unicolor: roșu și iar roșu. Cei plecați au rămas cu impresia că de aici totul se vede trunchiat, blestemat, complexat. Și că din afară (unde e mult mai bine) se vede și cel mai bine: de acolo vin doar reacții clare, minunate, fără echivoc, pe care însă nu prea le citește nimeni din țărișoară – nici nu le citează, nici nu le comentează. Vocea diasporei nu este ascultată decât dacă, eventual apar alegeri anticipate. Și atunci românii din țară tot pe diaspora se vor baza, să-i scoată din mizeria PSD… ceea ce pare oarecum unfair, având în vedere comentariile din interior…

zeii-olimpuluiIată cum apar miturile: România nu este doar un tărâm de poveste, există și un Olimp al zeilor protectori – undeva prin diaspora română. Atâta doar că vocile lor (deși limpezi și clare) nu sunt ascultate de simplii trăitori (cam trântori, anyway) pe aceste tărâmuri. În nefericirea lor, aceștia îndrăznesc să despice răul în mai multe nuanțe, refuzând să vadă că roșul este negru, așa cum limpede văd olimpienii.

Ba mai mult, paysanii rămași de veghe pe hotar ar fi în stare să refuze până și un candidat manciurian, care să ducă PSD-ul undeva spre portocaliu. E doar vina lor că Romania nu este ancorată în spațiul occidental, pentru că desconsideră „marea” luptă împotriva corupției,

această piatră unghiulară de care depinde propășirea și dezvoltarea țării pe drumul libertății, democrației, justiției și solidarității.

L-am citat mai sus pe domnul Alexandru Herlea, în numele asociației La maison roumaine din Paris. Frumos scris, înălțător chiar – și totuși, doar eu găsesc aici un ton… ușor depreciativ? O mângâiere olimpiană pe creștet? Un sunet puțin cam dogit, amintind de limbajul de lemn? În România pădurile sunt încă ieftine, iar diaspora le-ar putea cumpăra pe nimic, dacă nu mai știe cum sună toaca. Și poate că așa s-ar mai putea face auzită, cumva – mai autentic.

Lasă un răspuns