Advertisements

Câteva teme diversioniste

România stagnează într-un context politic destul de complicat: se pun în discuție „vitezele” UE, se schimbă politica NATO, instalăm baze antirachetă etc. Ei bine, în acest momente în care ar fi normal să ne preocupe teme de interes general, se lansează subiecte particulare – deloc potrivite dezbaterii publice; teme dacă nu neapărat minore, cel puțin specifice. Ce pierdem în fiecare din aceste variante?

„Familia tradițională” sau bătălia pe Coaliție

Odată cu ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din UE, sediile unor Agenții europene se vor muta. Guvernul României a depus în luna iulie la sediul Comisiei Europene un dosar de candidatură pentru relocarea la Bucureşti a Agenţiei Europene pentru Medicamente. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat că România are cea mai inteligentă relocare a Agenției Europene a Medicamentului, iar eventualele costuri privind mutarea la București ar fi foarte mici și sediul ar putea deveni operațional din prima zi.

Problema este că riscăm să pierdem sediul Agenției europene a medicamentului, instituția ce autorizează intrarea tuturor medicamentelor pe piața europeana, responsabilă de identificarea virusurilor și a potențialelor epidemii, având la dispoziție cele mai avansate laboratoare din UE. Tot Agenția medicamentului dă verdictele finale în materie de efecte secundare și aprobă vaccinurile anuale anti-gripale.

Referendumul pentru redefinirea familiei scade șansele României de a prelua Agenția Europeana a Medicamentului, după cum dezvăluie Politico.eu din culisele luptei pentru găzduirea Agenției, ai cărei angajați ce fac parte din comunitatea LGBT se tem că drepturile nu le vor fi recunoscute, în cazul în care sediul instituției va fi mutat într-o țară ca Romania.

„Ardelenii și miticii” sau bătălia pe Capitală

Mare parte din funcționărimea României stă în birouri, copleșită de hârtii și ierarhii. Oamenii cât de cât competenți sunt ocupați să producă hârtii ori să se asigure de legalitatea celor care le intră în atribuții, în vreme ce „aleșii” sau numiții la conducere fie dau telefoane în care își „rezolvă” apropiații, fie interviuri prin care intoxică opinia publică cu tot felul de idei, gen: cum ar face ei treaba mai bine dacă le-ar aloca Guvernul sau Parlamentul mai mulți bani.

Ori dacă legislația ar fi cumva favorabilă autonomiei, descentralizării sau alți termeni asemănători. Ocazional, cei din administrația locală vânează titluri de Capitale europene sau mondiale în diverse domenii, unele pe baza unor competiții de proiecte (Capitală europeană a culturii), altele în baza unor dosare de candidatură contra-cost (10.000 lei + 10.000 € = Capitală europeană a sportului). De fapt, doar o variantă rafinată a temei „români versus maghiari”.

„Hoții și vardiștii” sau bătălia pe Justiție

Nu e doar numele unui joc, ci și al unei situații din lumea reală: hoții sunt mai șmecheri, iar vardiștii sau copoii vin pe urmele lor, condiționați de legile în vigoare, să-i prindă. Hoții descoperă primii portițele din lege, iar până află și vardiștii care sunt, ei găsesc altele. Când vine vorba de securitatea software, hackerii sunt angajați să descopere breșe ale sistemelor. Așa că, vrând nevrând, cele două tabere mai și colaborează. Cum ar veni, nu-s întotdeauna antagoniste, uneori se mai și respectă, fac înțelegeri…

În mod normal, legislația se adaptează periodic, acoperind din fisurile speculate de hoți. Dar ce te faci când hoțul este și legiuitor? Cam asta e situația paradoxală în care se află clasa politică. Pentru a regla slăbiciunile sistemului, s-a încercat soluția DNA – o suprastructură care să depisteze corupții, anulând înțelegerile între politicieni (legiuitori) și sistemul judiciar. Nu degeaba se spune că se dă acum o luptă pentru „independența Justiției”, chipurile.

Justiția a fost până acum terfelită de politicieni, care s-au folosit de ea cum au vrut, impunând „justiție doar pentru căței” și eludând legile când ajungeau sub vizorul legii. Există imunitate parlamentară, așa că despre ce discutăm? Nu înțeleg și pace cu ce folos un subiect specializat, cum este justiția, merită adus în dezbatere publică. Dacă mergi la un proces și încerci să te reprezinți singur, judecătorul te întreabă dacă ai studii de specialitate: cunoașteți limbajul juridic? pentru că acolo se discută pe texte de lege, cu aliniate și paragrafe.

În mod normal, dacă ai o problemă în justiție, nu-ți angajezi un avocat? Așa că despre justiție ar trebui să discute avocații, iar despre familia tradițională preoții. Cum ar fi să iasă la demonstrații și designerii, să strige: vrem CorelDraw, nu Adobe Illustrator? Sau fotografii: vrem Nikon, și nu Canon? Iar noi să ne alăturăm unei tabere sau alta… sună stupid? Chiar e 🙂

Advertisements

Lasă un răspuns