Advertisements

Halep la Cluj

După cum anunţa în exclusivitate ProSport înainte de Australian Open, eleva lui Darren Cahill s-a înţeles cu gigantul Nike să-i fie sponsor, în locul rivalei Adidas, dar negocierile s-au prelungit. După ce a scris pe pagina sa de facebook că poartă discuţii cu mai multe firme importante producătoare de echipament sportiv, constănţeanca a evoluat la Melbourne cu un compleu fără logo.

Zvonurile s-au înteţit în privinţa companiei care reuşea să-i satisfacă Simonei pretenţiile, dar în pole-position a rămas tot Nike.  Simona a ajuns aseară la Cluj pentru meciul de Fed Cup cu Canada şi a oferit declaraţii despre partidă. Aşa cum se observă în fotografia alăturată, fostul lider mondial poartă pantaloni Nike, logoul americanilor ieşind clar în evidenţă.

Din informaţiile ProSport, echipa Simonei ar cerut 2 milioane de dolari, însă se pare că cele două părţi au ajuns la un consens pentru o sumă inferioară, dar peste 1 milion de dolari. Simona Halep a ajuns la Cluj marţi, la o zi după ce a anunţat că nu va juca împotriva Canadei, iar mulţi dintre fani s-au grăbit să-şi scoată la vânzare biletele pe olx. Simona a spus că starea de sănătate reprezintă prioritatea sa:

Îmi pare foarte rău că nu pot să joc, dar sunt prezentă pentru că îmi doream foarte mult să fiu la echipă, îmi doream pe teren însă nu se poate, sănătatea e pe primul plan mereu. Va fi frumos, o să am parte de fanii mei dragi care mă susţin peste tot. Le-am spus fetelor că îmi pare rău că nu pot juca dar trebuie să mă refac şi nu îmi place să intru în echipă accidentată. Este cel mai bine ca toate fetele să fie apte de joc.

Zilele acestea sunt dedicate iubirii ipocrite pentru Simona Halep, scrie ZiardeCluj: clujenii s-ar fi dus să o vadă jucând și câștigând pe Simona, nu pentru ca le-ar place tenisul în sine, ori de numărul 1 mondial. Partida România – Canada se joacă sâmbătă şi duminică în Sala Polivalentă. Florin Segărceanu se bazează pe Sorana Cîrstea, Irina Begu, Raluca Olaru şi Ana Bogdan.

Oficialii Federației Române de Tenis au anunțat că la ședințele de pregătire de miercuri intrarea spectatorilor este liberă. Sunt programate două ședințe de antrenamente, între 9:30-11:30, respectiv 14:00-16:00. Sursă foto: ProSport

Advertisements

Lasă un răspuns