Advertisements

Jurnalismul de tip Gonzo

Exceptând câteva încercări, nu am mare lucru în comun cu presa. Totuși, practic de câțiva ani un soi de jurnalism de week-end, împrăștiat pe mai multe bloguri de film, teatru și opinii despre viața „cetății” de pe Someșul Mic. Am încercat să minimalizez această activitate de timp liber, ca să nu aibă vreun impact asupra celorlalte preocupări ale mele.

gonzo1Totuși, am participat la câteva seminarii și întâlniri organizate de presa locală prin APPC, și mi-am pus câteva întrebări cu privire la provocările acestei „ocupații”. Meseria de jurnalist are alocat un cod în COR, spre deosebire de alte ocupații care vin din urmă, așa că treaba cu jurnalismul ar trebui să fie destul de clară.

Odată cu ediția de anul trecut a târgului Gaudeamus, când au apărut „interviurile”-capcană făcute de Mălin Bot cu Voiculescu și Năstase, treaba s-a amestecat. Nu i-am dat prea multă importanță lui Mălin până la acele interviuri, dar din acel moment l-am considerat o persoană publică, un amestec nedefinit de activist, jurnalist.

Eu nici nu ţin la eticheta asta de ziarist, că lumea mă ştie de Mălin Bot, mă urmăreşte pe blogul meu, pe YouTube.

Înainte de momentul Gaudeamus și de a deveni freelancer, Mălin Bot coordona ediția online a evz, unde și-a protejat echipa când a scăpat câteva titluri de clickbait. Apoi a girat, practic, un alt mod (nu judec aici dacă bun sau rău) de a face jurnalism, înfipt deja în conștiința publicului. Acelaşi public care nu distinge manipularea de ştire, ştirea de opinie și opinia de reportaj sau interviu, nu mai știe acum ce e acela jurnalist, trompetist sau prezentator de ştiri.  

gonzoMălin este azi idolul oricărui cetăţean cu telefon mobil care vrea să facă activism. Dar trebuie menționat contextul apariției acestui „fenomen” jurnalistic și faptul că asta poate face orice cetăţean în timpul său liber. Iar contextul este unul de segmentare și radicalizare a opiniilor. Cititorii nu mai așteaptă să le livreze presa informații, opinii sau reportaje. Și le iau singuri de pe internet.

Oamenii se informează din mai multe surse, au propriile opinii și nu mai iau de bun tot ce li se livrează. Aceiași oameni, bine informați și conectați la realitate (sau la bula lor de facebook) reacționează instant la ce le propune rețeaua. Dau like sau angry, comentează sau nu, iar în ultimă instanță, dacă ajung la un clinci, își blochează interlocutorii.

A apărut astfel, cu largul concurs al unei prese îmbătrânite (cel puțin în viteza de reacție), un mut și, în cele din urmă, inutil dialog al surzilor. În jurnalismul care se vrea obiectiv, reporterul nu trebuie să apară în cadru. În Gonzo journalism, autorul nu doar că se insinuează în cadru, ci ocupă chiar prim‑planul relatărilor, ca un filtru prin care întîmplările ies cu neașteptate conotații și accente îngroșate de umor, ironie și sarcasm.

Aproape de stilul Gonzo e socotit azi a fi autorul, regizorul și activistul politic Michael Moore, deținătorul unui premiu Oscar.

De aici până la a-l identifica pe Mălin Bot drept reprezentantul Gonzo journalism-ului în România e un pas uriaș, pe care, surprinzător sau nu, unii publiciști nu au ezitat să-l facă – scrie Doina Popescu în Observator cultural. Mălin Bot se identifică pe pagina sa de facebook drept un jurnalist liber. L-am întrebat pentru finalul articolului meu: câte (mari) cotidiene libere mai există în România? Mi-a răspuns, pe scurt, că:

Nu există.

Advertisements

Lasă un răspuns