Advertisements

Clujul și fondurile europene

Clujul mai poate accesa fonduri europene aferente Programului Operațional Regional, doar să vrea. Autoritatea de Management din cadrul MDRAP a decis să amâne finalul sesiunii până în martie 2019. Astfel, municipiile reședință de județ mai pot depune cereri de finanțare până pe 29 martie 2019, ora 12. POR 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creștere a competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabila a regiunilor.

logo-adrnvPentru cele 6 municipii din Regiunea Nord-Vest au fost alocate prin acest program 183 milioane euro. Mai sunt deschise axe pentru finanțarea proiectelor de infrastructură, reducere a noxelor, regenerării urbane a zonelor industriale, dezvoltarea zonelor limitrofe sau de creștere a calității infrastructurii educaționale. Dacă pe siturile altor Agenții regionale de dezvoltare (centru sau vest) anunțuri privind prelungirea termenului de depunere pentru proiecte POR au apărut încă de ieri, ADR Nord-Vest este în vacanță.

por1Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele prin care Romania poate accesa fondurile europene structurale si de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezinta sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

La aceste fonduri se referea comisarul european Corina Crețu când comenta, apropo de Alianța Vestului, că municipiul Cluj-Napoca are alocate direct (cu titlu indicativ) fonduri de 45,2 milioane de euro, în acest exercițiu. AVE nu poate să acceseze direct fonduri structurale şi de investiții europene decât, eventual, din exercițiul financiar 2021-2027.

Și asta doar dacă discuțiile despre investiții teritoriale integrate (ITI) se vor concretiza, în cadrul negocierilor pentru viitorul Acord de Parteneriat între Comisia Europeană şi România. Prelungirea termenelor de depunere are loc, de regulă, atunci când proiectele depuse nu corespund axelor sau nu acoperă integral fondurile alocate, fiind afectat astfel gradul de absorbție al fondurilor europene.

Advertisements

Lasă un răspuns