Finanțări controversate

Publicațiile online mai mult sau mai puțin specializate vehiculează un vechi raport al Curții de Conturi (de prin 2015?) privind finanțările acordate de instituțiile de stat pentru evenimentele culturale din Cluj.

Ce mi se pare interesant este faptul că prea puțini interpretează sau comentează cele scrise în raportul cu pricina, care se plimbă aproape nealterat de la un site la altul. Doar clujulcultural.ro a solicitat câteva reacții organizatorilor de evenimente la raportul contestat recent de Primăria Cluj, iar ziardecluj.ro a scris în exclusivitate: v-am spus noi!

Ca în celebra scenetă a celor de Divertis, nu prea mai sunt decât zvoneri și răspândaci, prea puțini mai sunt capabili de datul cu părerea – acesta este, desigur, neprofesionist și pasibil de incorectitudine politică. Problema suportă desigur interpretări de la caz la caz (sumele și procentele diferă la TIFF de Untold sau Mioritmics), dar cea incriminată (respectiv vânzarea de bilete, ACUZATĂ c-a adus profit, spre deosebire de activitățile gen Zilele orașului unde este acces liber) se rezumă în opinia mea -neavizată- la definiția activității generatoare de profit = care produce un profit în mod direct pentru o persoană fizică sau juridică. 

Cuvintele omise de oricine sunt tocmai cele tăiate de mine intenționat: în mod direct. Vânzarea de bilete este un indicator de performanță, iar în lipsa lor (a biletelor plătite) nu se poate stabili cu precizie numărul de persoane prezente la manifestări, care sunt tocmai beneficiarii (publicul) lor. Nu acolo este marea problemă (dacă tot este să căutăm nod în papură), ci tocmai în lipsa unei legislații clare, care să indice organizatorilor de evenimente proceduri de urmat. Nu vânzarea de bilete aduce profit. Nu finanțarea de la bugetul local pentru activități culturale este problema. E simplu să spui nu se poate, fără a da soluții corecte. Din câte știu eu, Ministerul culturii și Direcțiile de specialitate din Primării și Consilii județene sunt responsabile cu cheltuirea acestor sume. Spre aceste instituții arată Raportul cu degetul, de fapt. O dezbatere publică, masă rotundă sau publicarea unor Regulamente de aplicare a legilor de finanțare erau imperios necesare.

Iar soluția (pentru cine are urechi să audă și ochi să vadă) nu pleacă de la definiția activității generatoare de profit, ci de la definiția evenimentului culturale. Care dintre aceste evenimente sunt susceptibile finanțării de la bugetele locale și regionale, care de la minister? Este necesară o clasificare, o recunoaștere a gradului de excelență impus de fiecare aceste manifestări. Cu cât este mai cultural un festival de film decât unul de muzică sau altul de teatru? Iar asta deschide o altă discuție, atât despre artiștii care contribuie la evenimente cât și despre publicul care le frecventează. Ori acestea nu intră doar în competența Curții de conturi, nu este o simplă problemă juridică, așa cum insistă majoritatea (ne)comentatorilor, făcând trimiteri la texte de lege, litere și paragrafe, ca și cum ar înțelege ceva.

Nici nu le plâng de milă, dar nici n-aș vrea să fiu în locul operatorilor culturali incriminați, pentru că am impresia că se zbat să miște ceva într-un haos legislativ. Nu știu dacă ați parcurs bugetele aplicațiilor pentru Capitală Europeană a Culturii (CEaC): nici Comisia europeană nu pretinde că s-ar putea face cultură fără bani (grei), iar din acele zeci de milioane de euro alocate de fiecare oraș, cam 7% erau trecute în dreptul salariilor. Adică organizatorii nu trebuie să-și rupă (nici măcar la așa sume) de la gură, ci pot lucra pe un salariu decent. Nu cunosc pe nimeni de la TIFF, Mioritmics sau Untold, nici măcar nu frecventez majoritatea acestor evenimente, pentru că nu le consider chiar pe toate necesare, dar cred că problemelor sunt cauzate atât de lipsa unui dialog real între oameni și instituții cât și de haosul legislativ, instaurat ca o consecință a acestor bariere.

Vorbind despre aceste poziții aparent ireconciliabile, un președinte american spunea: înainte de-a întreba ce-a făcut țara ta pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ea. Cred că întrebarea nu este doar pentru omul simplu, ci și pentru președintele unei instituții, chiar nu stă scrisă nicăieri în fișa postului. Pentru că dacă JFK nu gândea și el așa, nu ar fi fost capabil s-o spună.

Lasă un răspuns