Advertisements

Frăția femeilor pe facebook

Facebook a fost conceput acum 15 ani ca o aplicație a studenților americani. Era o combinație între pozele studentelor și un sistem de calificative, care stabilea, în final (după voturile userilor), dacă studenta era hot or not. O treabă destul de sexistă, în definitiv, dar care s-a extins de la Harvard la Stanford și de la theFacemash la theFacebook.

Sunt un nenorocit că fac site-ul ăsta. Ei, asta e. Cineva trebuia s-o facă până la urmă…

…recunoștea Mark Zuckerberg pe măsură ce concepea Facemash. Acum nimeni nu se mai miră de „nesimțirea” de a judeca, ba chiar „userii” suferă, fiecare în felul său, atunci când nu au reacții la postări, când nu sunt catalogați de ceilalți. Pe baza unei imagini (luată instant, cu telefonul) şi a unei scurte descrieri, cineva decide ce părere are despre altcineva.

safe_imageFemeile, ca și bărbații, au acceptat și integrat toată aplicația asta în viața lor, pentru că nevoia de validare e unul din pilonii reţelelor sociale. Dar chiar vrem să fim judecați de către ceilalți? Pentru că acolo se ajunge în cele din urmă, chiar dacă inițial vrem să testăm doar o reacție, să ne verificăm și validăm o poziție, algoritmul nu va face niciodată mai mult decât o medie.

Nu cred că poate rafina mentalități (deși le-a schimbat deja), ba din contră, le reduce spre absurd. Oricum, a influențat decisiv cultura Internetului, făcând ca previziunile unor vizionari ca Orwell, de exemplu, să devină azi aproape inadecvate. Pericolul din partea puterii care supraveghează panoptic este deja considerat old school, iar cine vede în asta o amenințare reală e considerat paranoic.

k5Ne supunem de bună voie, pentru că în acești nici 15 ani media socială ne-a atras pe toți în pâlnia ideologiei dominante. Fiind mai comunicative decât bărbații, femeile au picat primele în această plasă. Nici cei ieșiți la vânătoare n-au scăpat ușor. Totul este acum imagine și orice devine la un moment dat parte a unei strategii de brand. Clujul nu mai e un oraș, ci o reclamă, iar primarul orașului este mai mult un brand, decât o persoană. El merge la Untold să se „activeze”, ca orice alt brand.

k6Își dă check-in, se fotografiază, intră în horă cu ceilalți membrii ai rețelei. Își întărește astfel poziția dominantă, cu largul concurs al userilor care-și produc singuri propria servitute. Pentru a fi populari, sau măcar pentru a nu fi considerați hateri, intră și ei în joc. Pânza rețelei nu #rezistă decât prin cetăţenii care-o fac să reziste. Rezistența înseamnă deja altceva, iar tirania e doar un simbol prăfuit, ușor de (re)interpretat.

Pentru că tirania e acum a rețelei, iar suflul individual este absorbit în inerția grupului. Nu e foarte sigur dacă oamenii mai „simt” ceva, chiar dacă așa pare. Imaginea poate simula însă emoția, iar „scopul superior” al rețelei poate deveni foarte ușor mult mai important decât dreptul individual. Singurul motiv pentru care nu simțim că suntem în lumea lui Orwell este, probabil, faptul că fiecare dintre noi acceptă această superioritate. Sau pentru că nu mai simțim?

Advertisements

Lasă un răspuns