Advertisements

Feisbucăreli

Discutam aseară despre energia risipită pe facebook și am ajuns să mă contrazic, spunând întâi cam așa:

  • nu întotdeauna oamenii activi în postări dizlocă și energii pentru asta. Și nu vorbeam din vârful buzelor, ci pentru că-mi amintesc de serile când scriu mai mult decât trebuie, nu din prea-plin, ci dintr-o oboseală anume – aceea care nu te lasă nici măcar să dormi, că ești sub cota de avarie; pentru ca să ajung să zic apoi că:
  • nu-ntotdeauna o exprimare de efect atrage și reacțiile așteptate; facebook-ul a devenit (dintr-o formă de socializare și comunicare) un agregator de senzații. Se pretează mai degrabă la indignări în grup și call for action decât la reflecții pe seama unui subiect, mai ales dacă e unul delicat.

  • referitor la comentarii, se spune că vorbesc mult exact cei care ar trebui să tacă – dar astea cred că sunt psihologii.

Concluzia e că nu prea poți să vorbești coerent despre o zonă ambiguă ca social media, care e și nu e – în același timp; e așa cum vrei s-o iei, și totuși nu-i chiar așa precum te aștepți. Avantajul e că poți să te minți chiar și pe tine aici, nu doar pe alții. Și toată discuția asta „savantă” venea după un spectacol organizat de Colectiv A Cluj la Fabrica de pensule.

Nu-mi prea explic cum, de atâția ani în Cluj fiind (se tot fac vreo șase), am ajuns abia ieri să bat teatrele independente. Pentru că dacă tot am început ieri la Fabrica de pensule, continui mâine seară la Reactor – All over your face. De 1 aprilie am fost la Teatrul național să văd Mein Kamf – dar a fost o farsă, de care trebuia să-mi cam dau seama, dată fiind ziua cu pricina.

Advertisements

Lasă un răspuns