Advertisements

Exit reușit dintr-o afacere clujeană

Francezii de la Antalis au anunțat recent achiziția companiei clujene Verla, distribuitor de produse pentru industria de reclamă, cu vânzări anuale de 7,85 milioane de euro. Societatea clujeană avea anul trecut 60 de angajați, care activau în cele două depozite din Cluj și București.

v1Afacere de familie începută acum 24 de ani, Verla s-a impus pe piață întâi ca master-distribuitor al celor de la Algernon, care aveau distribuția foliilor Oracal pe România. Treptat, afacerea familiei Verzea a crescut prin diversificarea produselor oferite, în portofoliul firmei apărând și alte folii autoadezive ca Mac-Tac și Bruxafol, dar și materiale flexibile, sisteme de expunere și echipamente.

Verla și-a început activitatea ca o companie regională, concentrată pe Transilvania. Prim pas pe piața din București a fost în 2002, când și-a deschis un birou de lucru. Activitatea a crescut, iar anul 2006 a adus deschiderea punctului de lucru cu depozit, într-un mic spațiu comercial, la parterul unui bloc. Doi ani mai târziu, în 2008, s-a mutat într-un spațiu mai mare, central, dar abia în 2014 s-au relocat într-o zonă centrală și ușor de găsit, transformând o fostă hală industrială.

v2Afacerea a crescut organic, bazându-se pe o clientelă formată din firme mici și mijlocii, obținând în 2017 un profit net de 1,3 milioane de lei, cu 0,7 milioane lei mai puțin ca în 2016. Firma Verla face parte din grupul Verla-Axelen, cea de a doua firmă coordonată de clujeanul Viorel Verzea fiind axată pe distribuția de tapet. Din câte știm la ora actuală, firma Axelen nu face parte din tranzacția cu Antalis – care se va finaliza în această vară, după avizul de la Consiliul Concurenței.

Piața materialelor pentru industria vizuală este împărțită între firme din București – precum Leykom sau Tuplex, Constanța – Geplast și Spiroplastic, Craiova – ProSEP și Compass și Baia Mare – Mons Medius și Pin plus Pin. Verla era principala reprezentantă a Clujului în acest segment, cealaltă firmă din județ care a reușit să se impună – Grup Transilvae – fiind axată pe echipamente mari de print.

v3Interesant că tocmai societatea din Cluj, cu o cifră de afaceri de aproape 8 milioane de euro / an, a fost aleasă de grupul francez pentru a-și extinde afacerile din România. Un motiv sunt desigur și brandurile distribuite de Verla (pe lângă cele amintite, de mențioat și The Magic Touch, Roland sau Oki) dar probabil concurența resimțită din partea clujenilor pe piața foliilor flexibile a fost decisivă.

Antalis și-a trecut în portofoliu un fost concurent cu ofertă diversificată și o baza de clienți din segmentul IMM, cu mare potențial de creștere, iar clujenii au reușit să vândă afacerea la un an după ce și-a atins maximum de potențial. Fondatorul firmei, clujeanul Viorel Verzea, își conducea afacerile personal, alături de cei doi fii ai săi. Verla urma să fie manageriată de fiul cel mare, Vlad, în timp ce mezinul Andrei Verzea se ocupa de divizia de print. Practic, prin această achiziție, Antalis intră direct în Top 3 al companiilor de distribuție de materiale pentru industria de publicitate. Vom reveni cu detalii și cu un interviu.

Advertisements

Lasă un răspuns