Advertisements

Economia politică a Metropolei

  • continuare de aici

— Revenind la Compania de bază a Orașului…

— Așa…

— Am observat că nu prea se scrie despre ea, sau se scrie prea puțin, spre deloc!

— Păi nu știu dacă ați observat, dar apare în fiecare ziar. Nu cred că există vreun cotidian local în care să nu apară ori o știre (e drept, asta mai rar), ori un modul de publicitate, cum ziceți dumneavoastră. Asta spune mult: Compania de bază este cel mai important susținător al presei locale.

Poate că-mi scăpaseră reclamele, pentru că le evitam. Dar asta nu însemna că-i dădeam credit agentului, o publicitate agresivă cred că mi-ar fi sărit în ochi. Oricum, era de urmărit afirmația lui. Și dacă era adevărat, trebuia să încerc să aflu cât mai multe de la el, din moment ce presa nu prea mă putea ajuta cu articole pe acest subiect.

— Ce credeți că se va schimba acum, după moartea directorului? am făcut apel la opinia sa.

Decesul directorului Companiei va schimba totul. Toate înțelegerile erau făcute în nume personal. Nimeni nu știe cine sunt acționarii reali ai Companiei de bază, în acte s-au operat multe schimbări, iar acum figurează doar familia directorului. Părerea mea personală este că se va rupe în mai multe bucăți.

— Compania?

— Păi, despre asta discutăm! îmi sancționă imediat agentul neatenția. Cred că fiecare din copiii directorului va încerca să exploateze prin intermediul Companiei alte oportunități oferite de marele Oraș.

— Care ar fi astea?

— Fiica directorului va păstra linia principală, cred.

— Entertainment.

— Da, pentru că asta aduce cel mai mare profit. Dar din câte știm nu se înțelege prea bine cu fratele său, așa că probabil fiul directorului va prelua celelalte idei de afaceri, încă nedezvoltate sau mai puțin cunoscute.

— Iar dumneavoastră pare să vă convină de minune situația, din moment ce știți atâtea.

— Din moment ce misiunea noastră e să veghem ca totul să meargă ceas în Oraș… am reușit să-i convingem pe cei doi moștenitori să-și împartă orașul în mod echitabil, evitând astfel un război economic, care ar fi făcut economia Orașului să stagneze.

— Dar cum au reușit să-l împartă în așa scurt timp, în mod echitabil? nu mi-am putut stăpâni curiozitatea.

— Ah, dar e atât de simplu. Fiicei directorului îi aparține orașul ziua, iar fiul, cam pasăre de noapte, a fost de acord să preia controlul după-amiaza și noaptea. Ca să fie echitabil, ea are 10 ore, de la 8 la 18, iar fiul 14, după-amiaza de la 18 și până dimineața la 8.

— Și ce afaceri se pot face pe timp de noapte?

— Nici nu vă imaginați cât e de rentabil: am estimat că în 5 ani averea lui o va depăși lejer pe cea a surorii sale. În primul rând, cluburile de noapte. Apoi, restaurantele, terasele și barurile fiicei pe timp de zi se transformă în cluburi și locații pentru party-uri pantagruelice pe timp de noapte. Micile shaormerii și buticuri stradale vând la suprapreț apă plată, plăcinte și sandwich-uri pentru drogați. Fiul are 6 locotenenți cărora le-a vândut deja franchiza pe câte 2 ore din oraș. Și-a păstrat-o pe cea mai rentabilă, dintre 6 și 8 dimineața, când se spală străzile și are loc colectarea gunoiului.

— Ce interesant.

— Da, și să știți că va fi din ce în ce mai interesant, pe măsură ce se va inaugura noul Centru Integrat de Management al Deșeurilor care, în fine, nu mai este așa nou, fiindcă se lucrează la el de vreo zece ani.

— Da? Eu de ce auzisem că e-n faliment?

— Nu-i chiar așa, deși a ajuns să coste de opt ori mai mult decât era estimat inițial, dar vă dați seama că cele 200 de milioane de € tot în bugetul orașului au intrat…

— Dumneata ai idee ce este ăla buget al orașului? Că eu din câte știu este de vreo 400 de milioane! Cum să intre banii ăia în bugetul local, că doar nu Consiliul sau vreo firmă în care este acționar l-o fi construit.

— Nu, dar firmele de construcții care au lucrat acolo tot din Metropolă au fost, așa că banii au rămas în oraș…

— Asta e una, și bugetul orașului, alta! La fel am auzit vorbindu-se și de marea Petrecere, cum că toate cele 30 de milioane € rămân în bugetul orașului, când colo nu e vorba decât de vreo 60.000, adică 0,2%. Tot dumneavoastră răspândiți și cifrele astea?

— Nici vorbă, Compania de bază are propria firmă de PiaR, iar presa locală e așa cum o știți…

— Păi da, din moment ce puținele jurnaliste care mai știau meserie s-au făcut PiaRiste, presa a rămas de izbeliște. Sau mă rog, la mâna lor și a dvs, i-am zâmbit.

– continuă aici

*fragment de roman: „Comoara din marginea Orașului”, în curs de apariție

Advertisements

Lasă un răspuns