Advertisements

Clujul eclectic

Ca-n orice călătorie, am luat distanță de Clujul pe care, la întoarcere, am reușit să-l văd cu alți ochi. Înainte de plecare scriam ce deosebește cele două orașe în: de ce este Bucureștiul altfel. Hai să vedem azi de ce e considerat Clujul unul dintre marile orașe ale țării, rivalizând deja cu capitala – așa cum se bucură mai mereu să citească prin presă locuitorii săi?

În primul și în primul rând e vorba de lumea universitară clujeană. Indiferent cum sunt numite sau considerate azi – centre de educație sau fabrici de diplome – universitățile sunt cele care adună în orașul din inima Transilvaniei crema celor cu ambiții și resurse intelectuale din regiune. Faptul că sunt și studenți care vor să treacă prin școlile superioare ca vodă prin lobodă, interesați doar de obținerea diplomei care atestă, și nu de cunoștințele dobândite în procesul de învățământ e strict problema ălora. Ce vreau să spun este că nu poți judeca mediul universitar clujean după studenții de umplutură, care-au venit pe-aici doar ca să plece de acasă.

ubbAltele sunt pericolele cu care se confruntă această resursă de calitate a Clujului, dacă nu-și ia seama și folosește ierarhia cu asupra de măsură: cercul universitar elitist poate funcționa ca factor eliminatoriu atunci când se manifestă exclusivist, în loc să fie unul de incluziune socială. În dificila ascensiune spre vârful ierarhiei pentru tinerii universitari, nevoiți să aștepte să iasă la pensie veșnicii rectori, sau șefi de catedră, și nu musai în pleava studențimii stau premisele posibilei sale decăderi.

În al doilea rând, asemeni Bucureștiului, Clujul are o istorie. Prin ce se mai aseamănă (cel puțin vizual) cele două orașe? Este vorba de evoluția stilului arhitectural, unul eclectic, care a urmat seccesion-ului în rezonanță cu cel vienez și budapestan (în cazul Clujului) și parizian (în cazul Bucureștiului denumit și „micul Paris”). Majoritatea clădirilor reprezentative din ambele orașe au fost ridicate cam în aceeași perioadă, de dinainte și după primul război mondial, ponosite cam în același timp de sărăcia și bombardamentele din timpul celor două războaie și refăcute în perioada interbelică. A urmat repopularea lor, după cel de-al doilea război mondial.

cecÎn afara centrului istoric, atât în București, cât și în Cluj, comuniștii au construit cartiere muncitorești: Titan, respectiv Mănăștur. Asta, desigur, după ce au înghesuit și scos intelectualii din oraș, ocupându-le vechile cartiere și case cu nomenclaturiști și securiști (cartierele Primăverii și Andrei Mureșanu). Între aceste extreme au existat și cartiere verzi, cu parcuri mari: Tineretului, respectiv Gheorghieni.

În al treilea rând, atât repopularea cât și locuirea în general – atât în București cât și în Cluj – se înscriu între aceleași jaloane: studenții stau în căminele arondate facultăților, iar la absolvire se mută în chirie – asta dacă nu au disponibilitate ori resurse pentru a doua facultate, care le va permite să-și păstreze obișnuințele, rămânând în zona căminelor studențești. Chiriile urmează și ele traseul studenților, cartierele din preajma căminelor (Zorilor, Bună Ziua în cazul Clujului) concurându-le ca mărime pe cele ale rentierilor care stau în centru sau prin apropiere, gen Andrei Mureșanu.

rezidentialDupă ce-și conturează o carieră sau o familie (după gen), tinerii se pot gospodări (sic! Dragneo – din cauza ta avem oroare și de vorba asta) în așa fel încât după plata chiriei să mai rămână cu niște bani, urmează prima garsonieră sau primul apartament, achiziționate cu programul guvernamental denumit pompos Prima casă, undeva într-o zonă semi-centrală. După primul copil, și prima mașină, începem să visăm la (cu adevărat) prima casă, construită de regulă undeva la mama naibii, departe de centru, în inelele doi sau trei de locuire (Ilfov, în cazul Bucureștilor, Baciu-Apahida-Florești, ca să le enumăr doar pe cele mai „celebre” din jurul Clujului).

Urmează apoi, din ciclul „eternei reîntoarceri”, revalorizarea locuirii în cartierul comunist – în care de bine de rău ai acces la servicii decente de salubritate, transport și canalizare. Fie că ești în București sau Cluj, trăiești în România, și asta nu se va schimba în mod esențial, oricât ne-am (sau atâta timp cât ne vom) compara unii cu alții!

Advertisements

Lasă un răspuns