Advertisements

Cioloș sau efectul marii drepte

Faptul că Dacian Cioloș și-a făcut partid a suscitat multe comentarii, deși treaba era destul clară de când s-a lansat platforma România 100. După experiența USR, când a fost întâi refuzat (de Nicușor Dan) și apoi curtat, Dacian Cioloș a ținut aproape și de cei din PNL, deși ideea unei alianțe cu marele partid de dreapta unificat de un politician desprins din marele FSN înseamnă moarte politică.

E vorba de același politician care i-a luat în bășcălie denumirea neinspirat aleasă pentru partid:

De când l-a anunţat mă tot întreb care va fi abrevierea: R.M.Î.?

Dacian Cioloș s-a pozițional la centru-stânga (precum USR-ul la început), încercând să atragă cât mai mulți simpatizanți. Comentatorii politici s-au grăbit să afirme că noul partid MRÎ lansat de Cioloș va fragmenta opoziția. Cei de la Demos au insistat că după platforma-program MRΠnu e pe zona lor, deci nu ar fi nici de centru, nici prea de stânga. Așadar noul-venit aduce confuzie în majoritatea partidelor, cu excepția USR care a văzut în apariția sa un viitor partener.

România împreună… cu cine?

Orice început e frumos, optimist, și gândit (adică plin de planuri mari). Deși stranie ca sonoritate, denumirea partidului nu e întâmplător aleasă. Discursul fostului ministru al Muncii la momentul lansării pomenea „o criză de identitate care provine atât din faptul că nu reușim împreună să ne imaginăm colectiv un proiect de țară viabil”. Remarcați pleonasmul plasării în aceeași frază a termenilor #colectiv și #împreună ca să aflați rostul acestui cuvânt bizar în denumirea partidului.

Lansarea în spațiul public a noului partid coincide cu momentul erodării PSD, când se presupune că votanții săi turmentați ar fi în căutare de opțiuni. Vom vedea la primele alegeri dacă acest plan îl va duce pe fostul comisar european și premier mai aproape de „ciolan”, sau dacă încercarea sa va rămâne o simplă „cioloșală” ardelenească, asemeni reformelor cu voie de la stăpânire pe care le-a tărăgănat cât s-a aflat la guvernare (culminând cu refuzul de a-și pune semnătura pe dosarul Roșia Montană).

Știu ce se zice, cum că nimeni nu-i profet în țara lui. Cert este că tot mai multă lume consideră că a venit timpul ca din „spuma mării” – cum spunea acum câțiva Sebastian Lăzăroiu – sau a străzii să se nască acel partid (fie că e „Albă ca Zăpada”, fie „Cei 7 pitici”) care să fie și populist, adică să câștige procente = destule locuri în parlament, și reformator. Nu știu dacă e posibil așa ceva.

Însă, dacă PSD-ul a reușit să distrugă până și ideea de populism (nu mai crede nimeni în promisiuni), s-ar putea ca și Dacian Cioloș să descopere peste vreo trei luni (cam atât durează de la depunerea actelor de către un partid până ce acesta să fie efectiv înscris în Registru) că și zilele reformismului moderat au cam apus.

Advertisements

Lasă un răspuns