Advertisements

Drama în relațiile de muncă

Încerc să fac o paralelă cu incidentul comentat în articolul Teatrul din spatele scenei, deschizând un subiect mai general, și anume drama în relațiile de muncă. Dacă în mediul artistic publicul oarecum se așteaptă ca relațiile de „muncă” să fie unele ceva mai lejere, surprinderea e că și în alte domenii acestea s-au adaptat noilor realități, nefiind foarte diferite.

Falsele (și periculoasele) prietenii șefi-subordonați, angajarea unor persoane din familie în posturile accesibile (marketing manager, PR, directorași de departamente fără responsabilități foarte mari) și alte asemenea obiceiuri sunt la ordinea zilei atât în companiile de stat cât și în firmele private. Este ușor de sesizat un soi de „dramatism” afișat de persoanele aflate în posturi de conducere (șefuleți mai mari sau mai mici), care face parte din fișa neoficială a postului.

relatie_muncaDe asemenea, la o privire atentă, putem constata că instituțiile statului au devenit adevărate caste, necesitând nu articole separate ci adevărate nuvele sau telenovele pentru a surprinde realitatea dinapoia comunicatelor trimise din birourile de relații cu publicul. Nu întâmplător au apărut, din confuzia între munca de partid și postul într-o instituție oarecare a statului, postacii sau ofițerii de presă: persoane plătite să cearnă presa scrisă ori virtuală și să răspundă imediat oricăror articole ce vizează instituția sau conducerea sa politică, respectiv „partidul”.

Dar să revenim la drame și dramolete în relațiile de muncă din ziua de azi – exceptând mediile artistice. Într-unul din joburile mele clujene, descrise parțial în volumul de proză scurtă (în curs de apariție) Recuperatorul de iepuri, am avut parte de o șefă absolventă de psihologie (ca a doua facultate), specializată în psihodramă. După cum aflasem de colegii din filiala clujeană a editurii, înainte să fiu angajat, șefa de la București își testa pe angajați noua calificare, convocându-i la ședințe în care-i încuraja să țipe unii la alții, să se tăvălească pe jos și să se scălâmbâie, nu doar spre amuzamentul ei, ci pentru a se „convinge”, cică, de eficiența acestei metode de rezolvare a conflictelor.

psihoAcuma, faptul că acele conflicte pe care își propunea metoda fostei mele șefe să le rezolve erau unele interioare, e cu totul altă problemă. Doamna insista cu metoda până în pânzele albe, convingându-și chiar unii dintre clienți (mă refer la profesorii din Cluj care achiziționau manualele editurii pe care o conducea) să participe la cursurile sale și eventual, să le aplice la clasă.

De unde confuzia:

Cu posibilitățile ei creative, bazate pe joc, psihodrama crează condițiile evocării unor situații de viata cu scopul deschiderii de noi perspective în autocunoaștere și dezvoltare.

Cert este că în cărțile de unde învăța șefa psihodrama existau capitole întregi dedicate Psihodramei pedagogice, aceasta asigurând, chipurile: „aplicabilitatea concepției și metodelor psihodramatice în domeniul educației (copii, tineri, adulți) și în domenii specifice asistenței sociale. Prin activarea creativității și a spontaneității procesul educational câștigă în eficiență și calitate”.

– continuă aici

Advertisements

Lasă un răspuns