Advertisements

Discursul unui deputat de Cluj

Pentru cum se pun problemele la noi, tipul acesta de discurs în Parlament e SF. Cu atât mai mult am apreciat că este discursul unui deputat clujean ales pe listele USR, acum independent:

Ce leagă blocarea dosarului Roșia Montană în UNESCO, perchezițiile DIICOT la Schweighofer Holzindustrie sau dorința autorităților de a realiza un aquapark peste unul dintre ecosistemele valoroase ale Clujului, propunerea de Parc Est?

„Sunt acestea teme disparate pe care să le încadrăm în cutiuța de gândire la rubrica „mediu” sau externalitățile vizibile ale unui capitalism comprador de tip neoliberal care transformă în marfă orice părticică de natură? Ne-am obișnuit atât de des să discernem soarta României în termeni de corupție și anti-corupție, de competențe vs. incompetențe, încât limbajul public este vidat de termeni și concepte care să descrie sistemic problemele țării.

Corupția nu este înscrisă într-un sistem mondial și nu ne întrebăm care sunt resursele doctrinare ale coruperii interesului public și a funcției publice în interes privat. Problemele de mediu sau de subdezvoltare nu sunt conectate cu alte (semi)periferii ale capitalismului, decalajul României față de alte țări nu este descris în termeni de politici publice. Răul este personalizat într-o cheie paleoconservatoare, trebuie să capete fața unor guvernanți răi, problemele se înscriu în registrul strict al valorilor morale decuplate economic.

La rugămintea revistei Sinteza, care circulă printre parlamentari, dar și în alte zone ale puterii, am scris despre compatibilitatea capitalismului autohton cu ecologia.

Un impuls leneș la noi este de a gândi capitalismul prădalnic instalat în România după 1989, țară care s-a vândut ca forță de muncă ieftină și care își exploatează resursele naturale pe nimic, vedeți cazul defrișării pădurilor, drept o deviație de la normele europene și inferioară unui capitalism pur, apolitic, fără corupție. De unde derivă, spune gândirea leneșă, și problemele ecologice, adică dintr-un capitalism impur și corupt de reprezentanții statului care nu reglementează costurile de mediu.

Dar dacă ar fi așa, într-o lume capitalistă globală, de diverse nuanțe, cum să ne explicăm uriașele sarcini pe care trebuie să ni le asumăm ca omenire legate de diminuarea încălzirii globale la o temperatură îndeajuns de suportabilă încât să nu declanșeze migrații în masă, legate de stoparea extincției accelerate a biodiversității, sau cu privire la transformarea suprafeței planetei în urma construcțiilor și defrișărilor generate de activitatea umană? Am modificat atât de tare planeta încât am intrat în Era Antropocenului.

Pe scurt, există o autonomie a politicului la nivel local sau național, dar acesta se înscrie într-un sistem-lume, descris de Wallerstein cu centre, periferii și contradicții inerente.

În acest Holocaust speciist în care am distrus 60% din fauna sălbatică a planetei în ultimele decenii, noi suntem naziștii viitoarelor generații. Dacă nu recunoaștem că economia și ecologia au rădăcini comune – oikos, adică gospodărie, mă tem că vom fi nevoiți să părăsim, cei mai norocoși dintre noi, într-un viitor distant în timpi biologi, dar apropiat în timpi geologici, ceea ce lăsăm în urmă drept cea mai mare „externalitate” a economiei neoclasice liberale: Planeta Pământ.

La această scară planetară, pălește în comparație mărunta libertate individuală pe care o avem și de care într-adevăr ne bucurăm comparativ cu alte epoci istorice. Dar e o libertate prin care privilegiații lumii justifică status quo-ul și „business as usual”. Iar teza mea simplă pe care o prezint în aceste trei minute alocate, dar pe care o dezvolt în articol, este că trebuie să conectăm defecțiunile și contradicțiile capitalismului autohton, inclusiv cele legate de corupție, de cele internaționale.

Că trebuie să renunțăm la presupusul excepționalism românesc al problemelor noastre a cărei valoare explicativă este nulă. Că trebuie să vedem ce s-a propus la Roșia Montană sau, mai larg, ceea ce s-a întâmplat în pădurile Transilvaniei drept exemplu de economie extractivistă, lineară, în care paradigma neoclasică a echilibrului presupus dintre cerere și ofertă a eșuat.

Că trebuie să încastrăm capitalismul, cum arăta Polanyi, pentru a-i diminua efectele asupra mediului și cetățenilor. Pentru asta e nevoie de o nouă paradigmă economică, de un nou contract social și control asupra statului, în care să ne asigurăm că volatilitatea piețelor financiare este contracarată de politici publice care reglementează capitalismul. Orice alt tip de luptă va fi un eșec”.

Advertisements

Lasă un răspuns