Advertisements

Topul evenimentelor culturale 2017

În debutul anului aflam, dezamăgiți, că un alt oraș și nu Clujul urma să primească titlul CEaC: alegerea juriului european mergea spre Timişoara. Așteptările cetățenilor, care confundaseră competiția pentru titlul de Capitală europeană cu una de patrimoniu cultural, ori a evenimentelor desfășurate aici, păreau frânte – nu și ambițiile celor implicați. Echipa de proiect i-a felicitat cu „demnitate” pe învingători, în vreme ce municipalitatea anunța cu orgoliu că proiectele din dosarul de candidatură rămân prinse în Strategia culturală a urbei, fără a pomeni nimic de bugetul cu care vor putea acestea să și prindă contur.

Oricum așa-zisa strategie virase crud spre hipsterime, dacă nu cumva acesta era un pariu pierdut dinainte: miza pe o categorie din ce în ce mai puțin răspândită – sau în orice caz, mai puțin reprezentativă pentru marele oraș de pe Someșul mic. TIFFAu fost cel puțin două consecințe ale acestui eșec voalat: anularea ediției 2017 a festivalului de film Comedy Cluj și anunțul organizatorilor că 2017 a fost ultima ediție a festivalului Timpul imaginilor.

Desigur că în debandada generală, aceste anunțuri au apărut sub diverse forme în presa locală, care a precizat că festivalul de film ia pauză de un an, iar organizatorii festivalului de teatru, apărut în plină criză, au probleme de finanțare – nimic nou până aici.

Prea puține comentarii au vizat situația de ansamblu a festivalismului local, ca și faptul că aceste întreruperi nu sunt decât o consecință a practicilor mai puțin ortodoxe promovate de municipalitatea clujeană. Afirmații precum „punem Clujul pe hartă” regăsite inclusiv în discursul președintelui Iohannis (cu ocazia inaugurării unui club de golf într-o comună din județul Alba), par să se adreseze naționalismului local, încă latent în societatea clujeană, dar și unui complex de inferioritate prezent în rândul românilor rămași în țară.

Depopularea masivă a României, lipsită în ultimii ani de aportul a 5 milioane de cetățeni activi, plecați să-și valorifice forța de muncă – pe meleaguri europene, majoritatea, dar în afara granițelor oficiale ale țării trecute în pașaport – este o realitate mai puțin agreată de propaganda oficială. Prin acest gen de falsuri statistice justificăm armata de funcționari și servicii obediente, printre cele mai mari din Europa.

Nu este și cazul Clujului, considerat un pol regional de dezvoltare, în ciuda exodului masiv la nivel național. Totuși, aceasta narativă a avantajelor culturale, a locuirii într-o capitală a „ceva” este prezentă și aici, în ciuda faptului că utilitățile de care dispune orașul (străzi, transport și iluminat public) nu mai fac față nici propriilor cetățeni, darămite a turiștilor invitați să viziteze orașul de după dealuri.

Ce rezultă de aici este un soi de ipocrizie propagată de la centru spre periferie: Come to Cluj se transformă în Stay in Florești, singura zonă din Cluj accesibilă tinerilor ca preț de achiziție, iar the Untold story este una cu garduri și cu poluare fonică în afara oricăror norme legale sau de bun simț.

tempsFaptul că evenimentele culturale nu se adresează tocmai populației active, care nu-și permite să plece mai devreme de la serviciu, ori să ajungă acolo cu ochii umflați, sunt și orele la care se desfășoară unele spectacole: spre exemplu, Teatrul maghiar avea anul trecut reprezentații începând cu ora 18, când orașul este deja inaccesibil persoanelor care vin de la periferie, iar Untold ține toată noaptea, la ore când omul ar trebui să se refacă pentru a doua zi. Cultura la Cluj este una de subzistență, iar operatorii culturali „de succes” adoptă tot mai ades un comportament de chelneri, servind publicului strict ceea ce li se comandă, fără pretenții de educare sau formare a publicului, așa cum scriu programele europene accesate sau nu.

În concluzie, Clujul vrea să intre în Europa fără bani europeni, și mai ales, fără a se conforma normelor cerute de proiectele și directivele europene. Iată că lozinca antebelică Prin noi înșine n-a fost pusă în valoare doar în interbelic ci este revalorizată și la Cluj, ca și la București. Prețul este o ghetoizare a evenimentului cultural, care nu prea mai are ecou în alte medii, decât printr-un brand local destul de costisitor de întreținut – mai scump oricum ca faima sau recunoașterea.

„Lucrurile nu se mai leagă”, spun operatorii culturali, constatând că fiecare trăiește în bula sau pătrățica lui, iar când fiecare luptă pentru supraviețuire nu prea mai este loc pentru conexiuni. Totuși, pentru că am promis un top al evenimentelor culturale din 2017, să-l postez în final:

  1. TIFF – un brand al Clujului, care a închis în acest an o etapă, a invitaților „celebri”
  2. FICT – care a reușit să aducă la Cluj nume relevante ale literaturii contemporane
  3. E.C. – festivalul care strânge lume la Bonțida, indiferent de vreme

Tocmai când ziceau gurile rele ca nici Electric Castle nu mai e ce-a fost, ei bine cea de-a 3-a zi a festivalului a liniștit toate aceste temeri. Cu o ploaie ca la carte, venită cam pe când Architects erau pe Main Stage (adică spre seară), și care a scos din corturi și de pe la cazări deja cunoscutele outfit-uri ale festivalului de la Bonțida: cizmele și pelerinele de ploaie. Tradiție checked! Ar mai fi avut loc în acest top și festivalul de teatru Interferențe – dar cum acesta se ține bianual, îl vom găsi abia în clasamentul pe 2018.

Advertisements

Lasă un răspuns