Advertisements

Dau cultură pe ambasadă

De la graba de a pune Guvernul la treabă (și alte probleme cu care se confrunta Liviu Dragnea), iată că acum, după ce dorința de-a avea un premier desemnat li s-a-ndeplinit, liderii coaliției se bat pe ciolan. Problema ar fi, conform informațiilor scăpate în presă (ca să știm și noi că onor liderii „se fac” că lucrează), doar Ministerul Afacerilor Externe.

maeALDE îl propune în funcția de ministru pe onorabilul – sau venerabilul? – Teodor Meleşcanu, în timp ce PSD l-ar vrea în tronul diplomației pe omul lor (deși încă nu știu sigur cine va fi acesta, vehiculându-se inclusiv varianta unui tehnocrat), oferind la schimb Ministerul Culturii. Iată ce-a ajuns cultura românească, simplă monedă de schimb într-o dispută la vârf, și una de importanță minoră. Asta deoarece și Președinția are atribuții în politica externă, însă Ministerul de externe are, desigur, un instrument important – acela de a numi ambasadorii, și ce sinecuri bine plătite sunt acele posturi! Iar dacă Ministerul culturii a ajuns subiect de troc, este destul de clar ce bani se vor duce la bugetul culturii…

O altă veste ar fi că totuși, pe mâine 3 ianuarie, lista cabinetului Grindeanu va fi depusă la Parlament împreună cu programul de guvernare şi-să aflăm cine cu ce a fost târguit sau cadorisit. Singura veste bună pentru clujeni este că deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu este încă în cărți pentru Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul. Sper să fi „citit” și dumneaei recomandările dinspre urbea ce-a trimis-o în Parlament…

Advertisements

Lasă un răspuns