Advertisements

Anul financiar 2019

Câteva observații despre cum va fi anul financiar 2019, pornind de la primele semne: deprecierea leului, schimbările legislative și lipsa bugetului. Unul din obiectivele bugetului pe 2018 era ieşirea României din output gap-ul recesionist. Practic măsurile „disperate” de anul trecut încercau să ne scape de efectele crizei economice de acum 10 ani, din care România încă nu-și revenise.

Criză care n-a fost tocmai o lebădă neagră: multă lume știa că va urma nota de plată, că prea se exagera, însă toți au sperat să se mai îmbogățească un pic pe ultima turnantă, în ideea că or să vadă după (cu conturile pline) cum își vor reveni. Romania a cunoscut criza abia la vreo șase luni după anunțul Lehmann Brothers. Semnale n-au existat, nici măcar după 2-3 luni de la momentul Lehmann (toată lumea credea că nu sunt motive să fim și noi afectație) – dar e clar acum, la 10 ani distanță, că acela a fost cutremurul care a cauzat tsunami-ul.

Faptul că Romania a intrat mai târziu în criză, și a fost luată pe nepregătite, a avut drept consecință urmarea că avea să și iasă mai târziu din ea. Sunt domenii care nu și-au revenit complet nici acum (publicitatea, de exemplu) la nivelul din 2007. Un articol interesant și destul de tehnic (cu grafice și explicații economice bazate pe cifre, nu povești) găsiți pe contributors.ro: Despre recesiuni și semnale nebăgate în seamă.

Concluzia de acolo e destul de simplă: următoarea criză e de așteptat pe final de 2019 – început de 2020. Ce semnale economice avem în ianuarie? 1). Deprecierea leului. Este de mirare cum, în ciuda unei economii bazate pe consum, am avut atâția an un leu stabil și puternic. Acesta a fost însă unul din efectele programului de relaxare cantitativă (Quantitative-Easing) lansat de BCE sub conducerea lui Mario Draghi.

Pe scurt, am avut un leu puternic pentru importatori, care au obținut o conversie bună în euro pentru a aduce în țară mărfuri din Europa. BNR nu a fost pusă în situația Băncii centrale a Poloniei, nevoită să ia măsuri de contracarare a aprecierii prea puternice a monedei naționale. Un leu ceva mai slab în raport cu euro, așa cum apare la început de 2019, avantajează producătorul (și exportatorul) român, care obține mai mulți lei pentru moneda în care vinde.

În plus, din 2012 încoace, salariul minim s-a dublat, de la 540 de lei la 1200 de lei net, iar salariul mediu a crescut cu 50%, de la 1900 de lei la 2800 de lei net. În toată această perioadă, cursul valutar leu/euro a crescut cu 10%, rezultând o creştere importantă a puterii de cumpărare în euro a salariatului român, de unde și succesul „creșterii” economice bazate pe consum.

2) Schimbările legislative: prin ultimele modificări aduse Codului Fiscal, o persoană fizică va putea achiziționa mai multe locuințe „sociale” (până la plafonul sumei de 450.000 lei), achiziționate cu TVA de 5%. De asemenea, câștigurile din tranzacțiile cu criptomonede vor fi impozitate cu 10%. În spatele primei măsuri apare o încercare de contracarare a efectelor politicii de QE, printre care se și apariția de bule speculative, în special pe piaţa imobiliară.

Am arătat aici că vânzările imobiliare au scăzut constant în ultima jumătate a lui 2018. Depinde doar de constructori și „dezvoltatori” – și de cât mai pot sta ei cu imobilele ridicate și nevândute – ca aceste scăderi ale vânzărilor să se reflecte și în prețuri. Cum și aceștia au angajați și cheltuieli, este clar că nu pot merge multă vreme în gol. Ce importanță are 3) lipsa bugetului pe 2019?

PSD-iștii asigură că bugetul de stat pe 2019 „va fi aprobat de către Parlament în primele săptămâni din februarie”. Taxa pe activele bancare nu a fost adresată atât băncilor cât ROBOR-ului sau imposibilității PSD de a ajunge la un acord cu BNR, ce aplică o strategie de politică monetară numită „ţintirea inflaţiei” (inflation targeting) şi un regim valutar de „flotare controlată”.

După 2017 și 2018, ani în care PSD a supraviețuit prin strategia #wageledgrowth, sperând să iasă din „groapa“ măsurilor propuse de apostolii austerităţii și să culeagă beneficiile acestei strategii, se pare că ceva n-a mers. Altfel nu se explică demiterea lui Ionuț Mișa, după cel mai bun an al ANAF în privința colectării. Ce va urma în 2019? Strategia #wageledgrowth (implementată cu o viteză mai mică) trebuia însoţită de o tranziţie graduală spre #investmentledgrowth.

Din păcate, se pare că 2018 s-a terminat prost pentru buget, iar discursul empiric al lui Liviu Dragnea din finalul anului despre profiturile multinaționalelor e un semn că pachetul de politici orientate către creşterea investiţiilor care trebuia să urmeze va fi „sărit”, iar accentul se va pune nu pe stimulare ci pe colectare. La fel ca în ultimii ani, în primele luni ale anului românii vor lucra pentru ANAF, care se pare că va continua să blocheze conturi și să umble în ele.

Advertisements

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: