Advertisements

Ce înseamnă, de fapt, creșterea salariilor bugetarilor?

După problemele legate de pușcăriași (amnistia și grațierea) și apoi de statutul funcționarului public (abuzul în serviciu), opinia publică cu mintea în ecranele teteleviziunilor din România are de măcinat o nouă problemă: de ce și de unde se vor mări salariile bugetarilor?

De ce? De mină de pix

Dacă prima parte a întrebării mi se pare oarecum justificată (de simpla curiozitate) a doua mi se pare o naivitate. Nu pot să nu mă minunez cum reușește puterea (și clasa politică în general), să-și pună pe tapet problemele interne cu atâta nesimțire și, la fel, cum poate opinia publică (să încerce) să-și folosească bunul simț pentru rezolvarea acelora. Am să-ncerc să-mi dau și eu cu părerea în momentul în care va fi posibil ca problemele de serviciu ale oricărui cetățean vor ajunge pe agenda publică: lipsa hârtiei de scris în învățământ, garniturile de tren învechite de la CFR, tastaturile ne-ergonomice de pe masa tehnoredactorilor și ecranele dreptunghiulare.

Cum s-a ajuns aici? În situația în care nimeni nu mai lucrează, dar toți vorbesc – pardon, comunică? Este genul de problemă care se-mpute de la cap: dacă la nivel de guvern accepțiunea că nu contează guvernarea, ci comunicarea, ce să mai pretinzi la nivel de instituții? S-a ajuns la un consens! Cât despre salariile bugetarilor, se schimbă iar modificarea, ca să nu se dea. Spunem că dăm, dar bulversăm puțin sistemul, ca oamenii să nu mai priceapă nimic: scoatem principiul claselor de salarizare, mergem pe funcții – cam ca la privați, unde șeful de secție e plătit cât toată secția, iar directorul cât toți angajații fabricii. Doar au răspundere, săracii, în fața managementului – iar managementul plătește obediența, nu competența.

Noi prestăm, noi nu gândim

Problema reală la buget este că oamenii competenți au propuneri și pot câștiga mai bine în sistemul privat, iar cei mai puțin sau chiar incompetenți, dar obedienți, trebuie protejați cumva. Așa că li se promite marea cu sarea, în speranța că nu vor pleca (încă) din sistem, păcăliți de creșterile întinse pe un cincinal. Sunt probleme mari în Sănătate, din moment ce acolo se va acorda creșterea salarială completă încă din 2018 – adică vai, așa repede? Peste DOAR un an de zile. A nu se uita că acest Guvern nu dă de la el.

Toată povestea asta cu legii salarizării unice pusă doar pe agenda publică se va începând cu 2018, iar anul în care va încheia implementarea va fi 2021. Abia atunci salariile bugetarilor vor fi (eventual) actualizate cu buzunarul lor, nu cu pixul sau cu litera legii. Mai există și posibilitatea că se va recunoaște (abia atunci, după 2020) că nu sunt bani – la noi orice este posibil. Guvernul Grindeanu nu știe cât va mai sta (=este conștient că va sta puțin) și face legi de reparațiune. Ne putem da seama de asta după felul în care a debutat: este un guvern de contra-atac.

La ce? La statul minimal, condus prin servicii. Se încearcă (doar) configurarea unui aparat de stat în care bugetarii să fie plătiți corespunzător. Cum ar veni, dacă instituțiile sunt decapitate, măcar soldățeii să fie cu solda la zi, fidelizați. Obediența asta se traducea în vremurile imediat următoare sinistrei și odiosului în lozinca: noi muncim, noi nu gândim – acum cu schimbări de nuanță, mai mult sau mai puțin semnificative.

Advertisements

Lasă un răspuns