Advertisements

Emil Boc, din nou cot la cot

Primarul Boc apare în săptămâna patimilor alături de angajații săi  în „Ofensiva verde”: plantări masive de arbori, gard viu și gazon în Parcul mare și-n zona Cluj Arena, pe care o-nverzește „masiv” ca să poată fi regenerată de urina turiștilor de la UNTOLD, festivalul care ne pune pe hartă.

După care, desigur, Parcul mare va fi din nou (și la fel de „masiv”) recondiționat, iarba bătucită iarăși regenerată, că doar parcu`i frate cu românu`, să dea bine la străinu` (sic!). Nimic nou sub soare. După cum nimic nu e nou nici în a veni la lucru-aproape-gata, a face măsurători și a da indicații prețioase. A da, și a astupa groapa 😉 Majoritatea clujenilor comentează ironic demersul populist al primarului:

Andra David Nu vreți să candidați la Europarlamentare?? Vă rugăm….

Porumb Daniel-Cristian Primul pas e bun, însă acești copaci trebuie protejați; tocmai de aceea, în toate zonele unde este permisa amplasarea hamacelor, va sugerez să se aibe în vedere diametrul acestor copaci ca metoda de selecție. Trebuie puse urgent afișe în acest sens, plus monitorizarea respectării acestor prevederi. Pentru început trebuie avertizata populatia în vederea respectarii acestor reguli, iar mai departe optez pentru trecerea la sanctiuni pentru nerespectarea lor. Va mulțumesc!

Cristina Pais Felicitări pentru realizări! Ar fi totuși o sugestie: să aibă cineva grija copacilor și după ce se retrag televiziunile pentru ca este păcat de ei sa se usuce (în Parcul din Gheorgheni de lângă Interservisan s-au uscat toți copacii noi plantați).

Florina Gabriela Felicitari pt acest proiect! Din păcate se insistă doar pe Parcul Central și pe langa Somes, dupa cum spuneau si restul clujenilor, ar trebui sa va ganditi și la cartiere… si la aleile pietonale (de ex in Piata Unirii, Eroilor), in loc de asfalt, puteati sa faceti gazon, copaci, poteci… faceti mai multe parcuri în Cluj si puneti si mai multe plante pe aleile pietonale, cum erau odinioara!

Eventual faceți ceva norme și în ceea ce privesc constructiile noi în Cluj și împrejurimi astfel încât să nu mai fie clădire lângă clădire, fără spatiu verde sau parcări, implementati niste reguli de constructie care să aibă în vedere aceste lucruri.

Clujul vechi a fost foarte frumos gandit, cu gradini pe langa blocuri, spatii intre cladiri, parcari pt fiecare apartament… acum dacă ies pe geam și întind mana, pot da noroc cu vecinul din celalalt bloc, sa nu mai zic de restul ca sunt inexistente.

Nelu Crisan Felicitări domnule primar, ne-am bucura dacă și in parcul de la podul IRA s-ar face măcar curățenie!

Cris von Cuc Iar pe Cetățuie de ce se tot taie copacii?

Tudor Grozav Da cu teii de pe Horea ce-ați avut?!
Advertisements

Lasă un răspuns