Advertisements

Coșmarul (continuare)

*continuare de aici

În cele din urmă, șeful Sindicatului șoferilor taximetriști – SST, grupare identificată drept coordonatoarea din umbră a mișcării anti-pietoni, fu convocat în biroul pătrat din Primărie, pe care primarul marelui Oraș îl împărțea cu o țestoasă.

Surprins cu mâna băgată până la cot în acvariu, în timp ce-și hrănea patrupedul cu creveți deshidratați, vajnicul primar își invită interlocutorul să ia loc. Acesta se conformă, privind curios mișcările edilului:

— Mănâncă mult? Și eu am un șarpe, începu el.

Primarul își frecă palmele și se duse după biroul său impozant, sprijinindu-se cu pumnii de tăblia din mahon:

— Domnule, nu te-am chemat aici să socializăm! Cu asta mă ocup pe feisbuc, în timpii morți din program.

— Da, să trăiți! se replie, șeful SST, un tip pe cât de gras, pe atât de firav emoțional.

— Acum suntem în pauza de masă, am fost în pauza de masă, că s-a terminat, și trebuie să vă spun că nu-mi place ce se-ntâmplă în Orașul meu! Fiindcă este orașul meu, nu al mașinilor, începu primarul să lovească cu pumnul în birou.

— Așa este, dom` Primar! Se făcu mic SSTistul

— Nu pot să admit ca mașinile tale fanatice să ia legea-n propriile mâini! Aici, în oraș, legea sunt eu! ridică primarul brațul stâng c-un degete încovoiat spre tavan, moment în care din bec ieși un fulger care-l carboniză pe grăsunul taximetrist.

M-am trezit speriată și cu sudoarea curgându-mi pe tâmple. Afară fulgera. Abia atunci mi-am dat seama că visasem un coșmar și m-am bucurat că în micul oraș, tirania mașinilor…

Se auzi un scrâșnet de frâne și apoi zgomotul, greu de confundat pentru cine l-a auzit vreodată pe viu, a doi bolizi din tablă și plastic ce se loveau cu viteză. Geamul meu dădea într-o mare intersecție de la intrarea în micul oraș, iar noaptea cineva, o mână ironică, punea semafoarele pe intermitent.

Ca urmare, accidentele erau dese dar nu suficient de dese, pare-se, pentru ca cetățenii să protesteze. Se știe doar că în orașele mici și civismul este mai puțin dezvoltat. Dar ce era cu întâmplările astea și mai ales cu visul despre mașini, ce încerca să-mi transmită Universul? Ăsta era prețul de plătit pentru o idilă cu Primarul – mă voi trezi, la fel de speriată, noapte de noapte? N-aveam de gând să-mi distrug viața.

– continuă aici –

* fragment din ORASUL imPOSIBIL, roman în curs de apariție.

Advertisements

Lasă un răspuns