Advertisements

Conspirația

      T.T. voia să uite de încurcăturile anchetei, așa că să opri în față la „23 August”, zgâindu-se afișele lipite pe zidurile cinematografului de pe strada Horea. Rula un film polițist, Conspirația, cu comisarul Roman jucat de sprâncenosul Ilarion Ciobanu, așa că intră să-l vadă. Era nou-apărut, lumea nu știa de el și nu prea se înghesuia la casa de bilete. Sala era pe jumătate goală, așa cum îi plăcea lui. Filmul, o confruntare cam romanțată între Siguranță, Securitate și comuniști, pe de o parte, și polițiști, legionari și agenți străini, pe de cealaltă parte, nu-i plăcu cine știe ce, dar ieși din sală ceva mai destins.

      Nu pentru că Mihai Roman împiedicase planul legionarilor conduși de Horia Baniciu de-a arunca în aer clădirea Parlamentului, în prima lui sesiune de după alegerile din 1946, ci pentru că toată povestea îl ajuta să privească cu alți ochi concurența dintre echipa lor de la secția omoruri a Inspectoratului General al Miliției Capitalei, cu Procuratura și Miliția din Cluj. Acum i se părea oarecum hilar cum fiecare se străduia să rezolve prima cazul, ca să-și atribuie toate meritele. La ieșirea din cinematograf, observă la casa de bilete o siluetă cunoscută. Îl salută aplecându-și în față borurile pălăriei, ca și cum ar fi intenționat s-o ridice, pe procurorul Iuliu Andrei, care avea în instrumentare tocmai dosarul lor.

     Era însoțit, așa că nu insistă. Urmări doar afișele împrăștiate pe zid, la ieșire, ca să vadă ce film urma. Pentru că se iubesc citi el cu glas tare, ușor mirat. Părea un film contemporan. Nu aveau aceleași gusturi, dar tot era ceva comun, aceeași metodă de relaxare. TT nu greșea prea mult, chiar dacă nu știa ce presiuni se făceau asupra procurorului Andrei . Îl sunase chiar primul-secretar al județenei de Partid, Duca, să–l pună pe administratorul de cămin sub acuzare. Asta după ce insistențele celor de la Interne rămăseseră fără efect. Din păcate, așa mergeau treburile: Securitatea era organ de anchetă, menționat în noul Cod penal românesc chiar înaintea Procuraturii.

     — Cum stăm, tovarășu` procuror? îl întrebă Nona pe Andrei a doua zi la telefon, după ce-i trimisese raportul.

— Nu avem nimic care să-l condamne în afară de cele câteva descrieri ale martorilor care-l știu!

— Auzi, măi Puiule, cum stă treaba? Procurorul nostru este pasionat de criminalistică, nu de ordinele de la Interne sau județeana de Partid.

— Asta-i rău, șefu’?

— Pentru mine nu, da’ pentru tine s-ar putea să nu fie prea grozav! îi răspunse locotenentul-major.

favo3Uneori avea gura spurcată, și Puiu se întrebă oare ce voia să spună. Dădu să părăsească biroul, ridicând din umeri.

— Ce n-ai înțeles, Puiule?

— Nimic, tovarășu’ locotenent-major!

— Voiam să spun care-i cel mai complicat lucru în viață – o treabă de care domnul procuror și-a dat seama.

— Domnu’ procuror e doxat, tovarășu’ locotenent…

— E, nu-i vorbă, dar asta cred că-i mai mult o chestie de noroc, și de introspecție.

— Intro… cum? Adică așa, ca la retrospectiv?

— Cam așa, doar că nu te uiți înapoi, ci înăuntrul tău.

— Păi și de ce anume și-a dat seama procurorul? Că și dumneata ești doxat, locotenente…

— Asta nu prea contează la noi în Miliție, plutonier! Ca organ, noi suntem la comanda Procuraturii, care conduce anchetele penale. Funcția noastră de bază este asigurarea ordinii publice, iar metoda de lucru este…

— Să prevenim săvârșirea infracțiunilor de drept comun!

— Bravo Puiule, n-ai ajuns plutonier degeaba. Așadar noi lucrăm cu cetățenii României socialiste și apărăm avutul obștesc, apoi viața, integritatea fizică, familia, morala și avutul personal…

— Și tovarășul procuror? se supuse plutonierul cel bondoc lecției ad-hoc inițiate de ofițer, care, deși mai tânăr, era tobă de Carte – cartea fiind noul Cod penal, adoptat în urmă cu trei ani.

— Procurorii lucrează cu dosare, ei sunt cei doxați. Iar oamenii ăștia au ocazia să se specializeze într-un domeniu în care să facă mai puțin și mai bine, nu ca noi ăștia care trebuie să facem de toate, mult și prost.

— Dacă-i învață Partidul… o dădu plutonierul, invidios, pe politică.

— Ei, uite că anchetatorul Iuliu Andrei, din cazul nostru, e un „civilist”. M-am interesat despre el.

— Cum vine asta, civilist?

— Ne-membru de Partid. M-am interesat: vine din avocatură, a fost avocat în Barou, apoi judecător la Huedin şi pe la Crasna.

— Adică nu l-a fătat mămica lui în Procuratură! se lumină milițianul.

— Nu. A fost numit în Procuratură pentru „întărirea elementului muncitoresc în justiţie”. Aci la noi, la Cluj, a început de jos ca instructor penal, apoi ca anchetator…

— După cum mi-a mărturisit azi, tovarășul nostru anchetator și-a dat seama recent cine este el: un pasionat de criminalistică – și asta nu-i puțin lucru în viață, să-ți dai seama cine ești tu cu-adevărat…

— Așa că ascultă-mă pe mine, Puiule, noi să ținem aproape de acest anchetator. Este un tip de carieră și va ajunge în curând procuror criminalist.

— Și când unul avansează, echipa beneficiază! se dumiri plutonierul de scopul și durata discursului motivațional.

*fragment din „Operațiunea Someșul”

Advertisements

Lasă un răspuns