Advertisements

Strada Clinicilor

De o parte și de alta a străzii Clinicilor se află clădirile istorice ale celor mai importante instituții medicale din Cluj Napoca, unde vin pentru tratament oameni din toată țara. Neoficial, în această zonă și împrejurimi are loc chiar un soi de turism medical: dacă treci de Casa de Cultură a Studenţilor găsești, urcând spre Clinica de Oncologie, numeroase unități de cazare care oferă acomodare și servicii pentru toate gusturile și buzunarele.

oftaPână în anul 1919 clinicile clujene au fost conduse de Engel Gabor, un pionier al chirurgiei ginecologice. Cea mai veche clădire este a catedrei de Anatomie, construită între 1888 – 1889 după proiectul arhitectului Hausmann Alajos. După acesta au fost ridicate clădirile Chirurgiei, Internelor, Ginecologiei și Maternității, iar mai târziu au fost ridicate Oftalmologia, Dermatologia și clădirea direcțiunii. În anul 1970 a fost construită Policlinica Județeană, iar în 1990 Institutul Inimii.

Problema clădirilor construite acum mai bine de un secol este că au devenit mult prea mici pentru fluxul de mii de pacienți anual. Saloanele, sălile de operație și circuitele sunt îngrămădite. Holurile sunt atât de înguste încât pacienții aflați pe targă nu pot fi introduși în saloane fără ca targa să fie lovită de pereți. Șansele extinderii clădirii sunt aproape zero. Comisia de Monumente din cadrul Consiliului Județean Cluj a respins un proiect mai vechi al conducerii clinicii de Neochirurgie (ridicată la 1903).

medicala1Prima mare reparație capitală, începută în 1996, a fost finalizată în 2001. În 2008 a fost realizată o nouă reparație și în 2012 s-a finalizat primul bloc operator. Spitalele vechi merită păstrate în centrul orașului pentru pacienții din Cluj și practica studenților de la UMF.

Dar construirea spitalului Regional de urgență în Florești, chiar dacă pare un proiect prea departe de a fi realizat, este o necesitate. Când va fi pus în practică, nu se știe, probabil după două-trei fazări când o să fie cât pe ce să pierdem banii UE sau sub presiunea altui heirupism – nici nu mai contează. Resursă umană încă mai e, important e să fie construite clădiri noi și moderne, până nu pleacă toți medicii din Cluj, alungați de lipsa posturilor și a condițiilor de muncă stimulative.

Până atunci, clinicile construite înainte de primul război mondial pe strada cu același nume #rezistă asemeni podurilor rămase de la austrieci, chiar dacă și-au depășit cu mulți ani perioada normală de utilizare.

Advertisements

Lasă un răspuns