Advertisements

Cele nouă Românii

Are ce are lumea cu expresia asta a lui Năstase patru case: cele două Românii. Aseară un cititor sugera că împărțeala ar fi: clasa politică și restul lumii – și poate că are dreptate. Apoi am putea împărți restul lumii în interesați de politică și neinteresați, și uite așa mărim artificial faliile. Pentru că toate expresiile de genul ăsta nu fac altceva decât să creeze falii în societate. Să luăm de exemplu, protestatarii: unele televiziuni filmează în piața Victoriei, altele la Cotroceni. Indiferent de locație, toată lumea umflă cifrele x 2 – ce să ne mai complicăm cu virgule.

Hai cu teoria chibritului

Se încearcă interviuri: cine sunt protestatarii? Eu aș încerca interviuri cu politicienii despre maidan, s-auzim ce-or fi gândind ei? Fiindcă-s convins că fenomenul exercită o fascinație, altfel n-ar ieși ei să ia pulsul străzii, ca aseară. Apoi i-aș intervieva și pe cei care n-au ieșit la protest, pentru că dacă tot e să facem teoria chibritului, nu sunt doar două tabere în toată povestea asta, cei din piața Victoriei și cei de la Cotroceni, PSD-iștii și progresiștii, ci sunt cel puțin patru, dacă-i adăugăm pe cei neieșiți la protest și pe politicieni. Și uite cum din cele două Românii se fac, deja, patru.

romania-regiuniMă lamentam pe la-nceputul anului (în cor cu toată presa de provincie) că n-avem nici un clujean prin guvernul ăsta sudist. Ca să-mi dau seama acum că pân’la urmă asta-i de bine: n-aș vrea să fiu acum în pielea naivilor timișoreni care sperau că Grindeanu, așa PSD-ist cum e, o să fie măcar Boc-ul lor. Dar mai aveam nevoie de cinci Românii ca să-l parafrazez pe Năstase, bloggerus maximus: iată-le pe hartă (bine, cea din imaginea de gardă este corectă, dar pentru asta trebuie să citiți până la sfârșit).

Clasa politică din urmă

Se folosește în exces alăturarea asta de cuvinte, ajunsă expresie: clasă politică. O fi vreo pătură socială asemeni celei orwelliene (Inner Party), una ceva mai favorizată – nu zic nu, realitatea o demonstrează – dar pe mine mă duce cu gândul la cei care repetă clasa, și mai nou, la grădiniță sau clasa pregătitoare. Discuțiile din parlament ocazionate de moțiunea de cenzură au dovedit că grădinița USR este (încă) surclasată de repetenții care-abia au reușit să intre în parlament (mă refer la alde Tăriceanu și alde ppd Băsescu). Interesantă mi s-a părut cuvântarea lui Kelemen Hunor, singurul care a spus tranșant că în România nu există stat de drept. Acesta ar fi în opinia UDMR o glumă proastă și o ficțiune grotească.

România din păcate de ani buni nu este guvernată, și din când în când pare că nu e guvernabilă. În România Parlamentul nu legiferează: formal există Parlament, se organizează alegeri, dar totul rămâne o formă fără un conținut real.

Întrebarea cea din urmă pe care au ridicat-o parlamentarii, dându-și seama că au de făcut o alegere importantă, a fost: vrem separarea reală a puterilor în stat? Însă cuvântul din urmă l-a avut Traian Băsescu, care a urmărit în picioare discursul lui Tăriceanu, ca să ajungă cât mai repede la prezidiu și să le ceară membrilor guvernului să se hotărască ce fel de guvern sunteți? Unul condus de un premier sau de un ayatolah? 

Și iată cum volens-nolens, discursul din urmă cu o zi al președintelui Iohannis, și întrebarea: ce fel de națiune vrem să fim? a dominat – și va domina multă vreme de acum – dezbaterea. Pentru că odată ce pui întrebarea corectă, răspunsul nu mai este chiar așa greu de găsit: ne dorim nouă Românii, sau o Românie nouă?

Advertisements
No Responses to “Cele nouă Românii”

Lasă un răspuns