Advertisements

Cetățuia Clujului

reconstituireIată cum va fi arătat „Cetățuia” Clujului, despre care am scris aici, într-o reconstituire de Radu Olteanu. Pe „Versantul pietros“ (în maghiară, Kőmál) şi pe „Versantul viţelului“ (în maghiară, Borjumál) ale dealului Cetăţuia şi mai departe, pe versantul sudic al dealului Hoia, creșteau întinse culturi de viță de vie. Acestea au rezistat până în jurul anului 1889, când filoxera a distrus toate viile din jurul urbei. Vechile podgorii au fost transformate atunci în livezi şi Clujul a încetat să mai fie zonă viticolă.

Un interesant articol publică Lukács József în Revista Apostrof, din care spicuiesc pasajele despre Cetățuie:

Războiul antihabsburgic a fost cunoscut îndeosebi ca războiul dintre curuţi şi lobonţi – curuţii fiind răsculaţii care luptau împotriva dominaţiei habsburgice, sub stindardul principelui Francisc Rákóczi al II-lea, iar lobonţii, cei care luptau pentru cauza Imperiului. În 1704, Clujul a fost apărat de o garnizoană de lobonţi şi a fost asediat de armata răsculaţilor. Aceştia nu au avut suficiente efective şi tehnică militară pentru un asediu sistematic şi aproape un an de zile au hărţuit oraşul şi populaţia civilă cu atacuri sporadice.

A fost cel mai lung asediu suportat de oraş în istoria sa; gospodăriile din suburbii au fost incendiate, oamenii nu îndrăzneau să iasă să lucreze pe ogoare. În timpul asediului, clujenii au suferit mult, atât din cauza pierderilor de vieţi omeneşti, cât şi din cauza penuriei alimentare. În jurnalul clujeanului Ferenc Szakáll s-au păstrat relatări detaliate ale evenimentelor anului 1704: în 14 iunie, o parte a gărzilor oraşului au ieşit la un raid pe teritoriul aflat între biserica din Cluj-Mănăştur şi Someşul Mic. Observând îndepărtarea oastei, curuţii au atacat dinspre Cetăţuie şi au luat câteva animale ale orăşenilor de lângă poarta Mănăşturului, hăituindu-le spre Tăietura Turcului de astăzi. În acelaşi timp, o ceată de călăreţi curuţi a coborât dinspre drumul Tăieturii şi a atacat ceata gărzilor orăşeneşti, aflată în raid.

Văzând atacul călăreţilor curuţi, din oraş au pornit două cete de pedestraşi germani. Una a ieşit pe poarta Mănăşturului şi s-a furişat pe la marginea dumbrăvii spre Hoia, pe urmele celor care au luat animalele. Cealaltă ceată a gărzilor oraşului înainta pe calea Mănăşturului, adică pe Calea Moţilor şi Calea Mănăştur de astăzi. Aceştia din urmă, unindu-se cu ceata de călăreţi aflaţi în raid, s-au implicat în luptă cu ceata curuţilor în spatele bisericii de la Cluj-Mănăştur, adică în zona unde în zilele noastre se întind parcurile Babeş şi Rozelor.

Ceata curuţilor nu rezistă în luptă: călăreţii fug, lăsând în urmă pedestraşii. Unii dintre ei se îndreaptă spre Someşul Mic, traversează râul şi caută scăpare în pădurea Hoia, alţii încearcă să scape fugind pe drumul spre Floreşti – aceștia din urmă sunt ajunşi din urmă şi tăiaţi. Alţii se baricadează în biserica de la Cluj-Mănăştur, pe care urmăritorii o incendiază. Sunt capturaţi şi aduşi în oraş 30 de curuţi. După cum se poate observa din relatare, în 1704 Hoia şi Cetăţuia erau teritorii controlate de răsculaţi, aceștia efectuând de acolo raiduri împotriva oraşului.

Istoricul Tudor Sălăgean despre Cetățuia Clujului, pentru Actual de Cluj:

După 1800, în jurul acesteia au început să apară construcțiile cunoscute din imaginile de arhivă păstrate până astăzi. Multe dintre ocupantele mahalalei erau prostituate, această asociere între existența unei structuri militare și dezvoltarea prostituției nefiind una nefirească. Față de celelalte zone cu felinare roșii din Cluj, prostituatele de pe Cetățuie aveau tarife foarte mici – accesibile simplilor soldați, ucenicilor sau elevilor. În anii 1920-1930, un adolescent care avea câțiva lei în buzunar putea alege dacă să meargă la cinematograf sau la fetele de pe Cetățuie, pentru că tarifele erau asemănătoare.

Citiți articolul complet aici.

Advertisements

Lasă un răspuns