Cât costă lipsa (auto)străzilor

Cât de greu e să recunoaștem adevărul?

Trăim într-o civilizație în care până și poeții, cele mai puțin pragmatice persoane, deplâng lipsa accesoriilor indispensabile civilizației, și aici îl citez pe Topârceanu:

…Meargă pictorii la țară!

Mie dați-mi străzi pavate,

Dați-mi cinematograf!

Ați auzit prostiile recent debitate de unul spălat pe creier după angajare: du-te nene în Coreea, lasă-ne! Orice-ai spune matale, avem nevoie de buzi, iar dacă firma Samsung ar fi atât de dășteaptă pe cât se crede, ar inventa un WC cu touch-screen mai ieftin ca unul de porțelan, pentru că oricum pare să se priceapă la produse plăsticoase.

Cât de greu este să faci ceva nou?

Drumurile noastre nu sunt chiar de pe vremea romanilor, dar nici departe de acele vremuri nu sunt. Practic, cam tot ce are România asfaltat îi datorează regelui neamț Carol, și asta înainte ca noi să strigăm după ele, copleșiți de civilizație. Din ce-mi povestesc părinții mei, cu o generație-două în urmă (pe vremea studenției lor), dealul Feleacului era plin de căruțe iar pe șoseaua de intrare în urbe dinspre Turda venea doar câte un autobuz, minoritar.

Asta era în perioada de socialism timpuriu, trecem peste cea numită „de tristă amintire”, a socialismului întârziat. Acum că toți umblăm cu Loganul luat în rate pe post de RATA, drumurile altădată publice sunt supra-aglomerate, mai ceva decât cele din orașe.

You got a fast car

And you want a ticket to go anywhere.

De cine depinde infrastructura?

Intrările și ieșirile (prea puține) sunt strangulate, situație în care ar fi cazul ca fiece oraș mai acătării să aibă centuri circulare. Nu de alta, dar să poată fi ocolit de proprii săi locuitori, în drum spre alte zări. Singurul care are așa ceva (deși nu pare să prea aibă mare nevoie de ea) este Aradul – oraș de graniță ce reprezintă totodată singura noastră legătură civilizată cu lumea civilizată. Legat de ce înseamnă lipsa (auto)străzilor, fostul șef al reprezentanței Ford România, dl. Zoltan Brassai, declara Mediafax:

Dacă am produce la capacitate în Craiova, ar intra 240 de camioane zilnic, şi ar ieşi 240 de camioane cu maşini. Nu se poate, nici pe drumuri, nici pe poduri, nici pe căile ferate. Dacă încărcăm un tren cu maşini, primul pod deja se dărâmă. Nu există infrastructura nici pentru furnizori nici pentru export. Vreţi să producem la maximum? Nu depinde de Ford.

Ca s-o spunem pe aia dreaptă, nu avem autostrăzi pentru că politic nu s-a vrut. Master-planul a fost trasat încă de pe vremea lui Ceaușescu. Ăsta descoperise și autostrada Transilvania și A1 și A2. Doar că după tronsonul București Pitești, aflând cât asfalt intră (și câte fabrici și uzine NU se mai puteau face cu el) a decis să lase problema generațiilor următoare.

Primul ministru venit la transporturi (ajuns și președinte pe chestia asta – recte, Traian Băsescu) punea niște table pe marginea drumurilor recondiționate din fondurile onor ministeriului pe care-l conducea, unde scria mic: AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Abia după ce s-a pus problema unor drumuri noi, când ne-am prins că degeaba le tot asfaltăm pe astea noi ne-a spus, cu litere mari, că ROMÂNIA NU ARE NEVOIE DE AUTOSTRĂZI. Iar noi l-am crezut. Sau voi?

Leave a Reply